La 19 septembrie curent în Republica Moldova a fost marcată Ziua Aviaţiei Civile. Cu această ocazie, TRIBUNA a realizat un clasament convenţional al evenimentelor ce au marcat istoria aviaţiei civile.
Pe primul loc este finalizarea construcţiei Aeroportului Vechi. „În anul 1960 a fost finalizată construcția aerodromului – „Aeroportul Vechi”, care avea o capacitate de deservire a 50 de pasageri pe oră”, se spune în materialul citat.
Pe locul doi este construirea noii clădiri a Terminalului. „În 1974 a fost construită noua clădire a Terminalului, aceasta fiind proiectată de către specialiștii organizației Lenaero-proiekt”, scrie sursa.
Un alt eveniment care a marcat istoria aviației civile este aderarea RM la Convenția de la Chicago. „În 1992, Republica Moldova a aderat la Convenția de la Chicago și Acordul de Tranzit, devenind astfel membru cu drepturi depline al Organizației Internaționale a Aviației Civile, instituție specializată a Națiunilor Unite pentru probleme de aviație. Ca urmare, spațiul aerian al Republicii Moldova a fost deschis pentru zboruri internaționale, iar companiile aeriene moldovenești au fost acceptate să efectueze zboruri în spațiul aerian al altor state”, mai scrie sursa citată.
Notă: Clasamentul integral îl puteți citi AICI.
Cristina Pendea







