TRIBUNA continuă proiectul în care vă prezentăm evenimentele politice ce au avut loc exact acum un an. De data aceasta vă propunem să vă amintiţi ce s-a întâmplat pe 12 septembrie 2019.
Vizita Preşedintelui la Hâncești și Cimișlia
Președintele țării, Igor Dodon, a întreprins o vizită de lucru în raioanele Hâncești și Cimișlia în cadrul căreia a mers la familii numeroase și longevive, a vizitat o grădiniță de copii, s-a familiarizat cu activitatea fabricii de vinuri din localitatea Valea Perjei și a cooperativei agricole „Basan Agro”. De asemenea, șeful statului a inspectat lucrările de renovare a monumentului eroilor căzuți din satul Troițcoe.
Lansarea Asociației HELP
Un grup de avocați și activiști civici au lansat Asociația obștească HELP, în cadrul inițiativei civice „privind restabilirea drepturilor persoanelor persecutate politic de regimul Plahotniuc”. Președintele HELP a devenit Valentin Eșanu, activist, om de afaceri, deținut politic.
Nemulţumirea lui Valeriu Lazăr
În cadrul unei conferințe de presă, fostul ministru al Economiei, Valeriu Lazăr s-a aratăt nemulțumit că nu a fost invitat la audierile Comisiei parlamentare de anchetă privind concesionarea Aeroportului Internațional Chișinău și a fraudei bancare, spunând că ar fi putut aduce anumite informații utile.
Mandatele a doi deputaţi – validate
Curtea Constituțională a pronunțat hotărârea privind validarea mandatelor de deputat în Parlamentul Republicii Moldova al Allei Darovannaia și al lui Anatolie Labuneț.
Şedinţa CSS
Președintele Republicii Moldova, Igor Dodon, a prezidat şedinţa Consiliului Suprem de Securitate (CSS), care a abordat trei subiecte de bază, toate vizând domeniul aeronautic.
Bilanţ făcut de Nicu Popescu
Ministrul Afacerilor Externe și Integrării Europene al Republicii Moldova, Nicu Popescu, a prezentat, în cadrul unei conferințe de presă, rezultatele recentelor vizite de lucru în Ucraina și Federația Rusă.
Conferinţa lui Ruslan Codreanu
Pretendentul la șefia municipiului Chișinău, Ruslan Codreanu, în cadrul unei conferințe de presă, a relatat despre problemele cu care se confrunta în perioada colectării semnăturilor în susţinerea sa.
Întrevederea lui Igor Dodon cu Oleg Vasnețov
Președintele Republicii Moldova, Igor Dodon, a avut o întrevedere de lucru cu Ambasadorul Federației Ruse în Republica Moldova, Oleg Vasnețov, cu care a discutat agenda relațiilor bilaterale.
Sesizarea lui Andrei Năstase
Vicepremierul Andrei Năstase, ministru al Afacerilor Interne, a sesizat Procurorul General interimar, Dumitru Robu, pe faptul „îmbogăţirii ilicite a lui Vlad Plahotniuc, în baza plângerilor primite de la cetăţeni”.
Delegaţia RM, la compania Huawei
Delegația parlamentară, condusă de Președintele Parlamentului, Zinaida Greceanîi, a întreprins o vizită la Centrul expozițional al companiei Huawei din orașul Beijing și a discutat cu reprezentanții acesteia. În cadrul turului expozițional, delegației din Republica Moldova i-au fost prezentate noi modele de tehnologii inteligente.
Discuţia lui Andrian Lebedinschi cu Masanobu Yoshii
Președintele Comisiei parlamentare cultură, educație, cercetare, tineret, sport și mass-media, Adrian Lebedinschi, a avut o întrevedere cu Ambasadorul Extraordinar și Plenipotențiar al Japoniei în Republica Moldova, Masanobu Yoshii.
Protest împotriva MEI
Asociația Patronală a Operatorilor de Transport Auto, împreună cu companiile de transport de pasageri, au protestat în centrul capitalei, împotriva modului de examinare de către MEI a solicitării de ajustare a tarifului la transportul de călători.
Almanah Politic – 2019







