Alegerile prezidențiale vor avea doar impact negativ asupra vieții Moldovei, a politicii sale interne și externe. De această părere este fostul deputat Zurab Todua, fondator al „Partidului Acțiunii Comune – Congresul Civic”, informează TRIBUNA.
„Criza socio-politică se va adânci. La fel și împărțirea societății de-a lungul liniilor lozincilor „Est-Vest”, care vor fi exploatate de către participanții la cursă. Aceste alegeri vor implica societatea într-o altă rundă de confruntare. Alegerile vor rezolva doar problemele și ambițiile personale ale unui om – securitatea, limuzinele, reședințele, sprijinul statului și așa mai departe. Nicio problemă presantă – corupția, sărăcia, stagnarea, problemele legate de pandemie și multe altele – nu vor fi rezolvate. Totodată, amenințarea cu eroziunea statalității moldovenești va crește – percepția precum că Moldova nu este capabilă să fie suverană și independentă, că este un „stat eșuat”” – a declarat fostul parlamentar, într-un interviu pentru ziarul «Каспiй».
Todua a mai spus că, diverse sondaje arată că numărul celor care nu cred în viitorul Republicii Moldova și sunt în favoarea unirii acesteia cu România a crescut în ultimii ani și a depășit de mult timp cele 5-7%, care erau anterior. „Nu este dificil de ghicit, privind harta, la ce răsturnări colosale poate duce, având în vedere complexul de probleme geopolitice care au legat Moldova (cu Transnistria), Ucraina, România, Ungaria și Bulgaria într-un singur nod”, a subliniat el.
Cristina Gurez







