[ X ]
Important8 Septembrie 2020 11:45

Șeful ANSP: Îmi aduc scuzele de rigoare pentru cei care au înțeles altfel mesajul meu

Șefia Agenției Naționale pentru Sănătate Publică (ANSP), Nicolae Furtună, astăzi, a venit cu explicații, urmare a unor declarații efectuate în cadrul unei emisiuni televizate, informează TRIBUNA.

„Pornind de la sintagma „povară”, nu este prima dată când termenul „povară” este utilizat de mine. Dincolo de acestea, eu vreau să vin cu compasiune și empatie pentru cei care nu înțeles mesajul meu de ieri. Îmi aduc scuzele de rigoare pentru cei care au înțeles altfel mesajul meu”, a spus Furtună.

„Din punct de vedere medical, eu consider că este un termen corect”, a precizat șefia ANSP.

De menționat că, ieri, în cadrul unei emisiuni, Furtună a declarat că în toată lumea COVID-ul a luat viaţa celor care şi aşa erau o povară pentru ei şi pentru cei din jur. Declarațiile, ulterior, au stârnit mai multe reacții.

Mihaela Conovali

Urmăreşte telegram
Abonați-vă la canalul nostru
Editorial Fondul locativ din Republica Moldova: statistică versus necesităţi Cele mai noi date făcute publice de Biroul Naţional de Statistică arată că numărul de locuinţe în Republica ... Continuare

Sondaj

  • Care e cea mai mare problemă la moment în Republica Moldova?

    View Results

    Loading ... Loading ...