„Surprinzătoarea participare a socialiștilor, anul trecut, la construirea unui guvern condus de Maia Sandu a avut costuri politice mai mult pe dreapta scenei politice moldovenești, decât pe stânga. Constat acum, la începutul campaniei electorale pentru alegerile prezidențiale din Republica Moldova că fenomenul de canibalizare a dreptei moldovenești, inițiat de Maia Sandu, aduce plusuri tot în favoarea stângii politice moldovenești”. Declarația a fost făcută de jurnalistul Victor Nichituș, într-o nouă postare pe blogul său, amintind că atunci a criticat decizia liderului PAS, informează TRIBUNA.
El scrie că „Maia Sandu a venit în fața presei cu promisiuni, dar vorbele nu înseamnă întotdeauna fapte”.
„Aflu, din cercetările sociologice, că deși se află pe locul doi în preferințele electoratului moldovean la postul de președinte, formațiunea politică pe care o conduce doamna Sandu nu este foarte activă și prezentă în localitățile Republicii Moldova – doar 27 la sută dintre respondenții unui studiu realizat de Intellect Group au declarat că i-au văzut în localitățile lor pe reprezentanții Partidului Acțiune și Solidaritate. Potrivit datelor culese de Intellect Group, Partidul Socialiștilor este cel mai activ și prezent partid în localitățile Republicii Moldova – 86 la sută dintre respondenți au declarat că socialiștii moldoveni sunt prezenți și activi în localitatea lor. Sondajele sociologice arată de asemenea că reprezentantul stângii – Igor Dodon – este cel care beneficiază de cea mai mare simpatie politică. De ce se întâmplă acest lucru? Explicația ține de sărăcie și de proasta calitate a vieții în satele și comunele moldovene. Datele statistice arată că aproape jumătate din populația Republicii Moldova este alcătuită din pensionari, la începutul anului 2020, aceștia aveau o pensie medie lunară în valoare de 97 de euro” – menționează jurnalistul, pe blog, adăugând: „Am afirmat că promisiunile politicienilor nu înseamnă întotdeauna fapte – așa e politica. Maia Sandu a demonstrat, de mai multe ori, că ceea ce spune/promite, e vânare de vânt – cuvinte goale”.
Nichituș a mai menționat că, după înregistrarea la Comisia Electorală Centrală, grupul de susținere va începe să colecteze semnături în susținerea Maiei Sandu la funcția de Președinte. „Atunci când vor ajunge la voi, aduceți-vă aminte că Maia Sandu a ocupat cea mai înaltă funcție în statul moldovean – prim-ministru. Atunci când semnați pentru susținerea Maia Sandu, în calitate de președinte, întrebați-vă ce a făcut ea, aflată în funcția de prim ministru, pentru satele și comunele moldovenești? Și încercați să vă răspundeți obiectiv”, a conchis el.
Cristina Gurez







