TRIBUNA continuă proiectul în care vă prezentăm evenimentele politice ce au avut loc exact acum un an. De data aceasta vă propunem să vă amintiţi ce s-a întâmplat pe 26 iulie 2019.
Prima moțiune simplă în noua legislatură
În debutul ședinței Parlamentului, fracțiunea democraților a înaintat o moțiune simplă asupra activității ministrei Finanțelor, Natalia Gavrilița. Deputații democrați au criticat activitatea ministrei Finanțelor. În replică, Natalia Gavrilița i-a acuzat pe democraţi că manipulează opinia publică, operând cu falsuri, dar, dacă va fi o solicitare a Parlamentului, va veni să dea explicații.
Solicitarea lui Dorin Chirtoacă
Liderul Partidului Liberal, Dorin Chirtoacă, în cadrul unei conferințe de presă, a vorbit despre rezultatele concursului de selectare a candidaților pentru funcția de judecător la Curtea Constituțională din partea Parlamentului, în urma căruia au fost aleși Nicolae Eșanu și Vladimir Grosu. În context, el a cerut să fie anulat acest concurs şi să fie retrași cei doi câştigători.
Parlamentul a luat act de demisia a cinci deputați
Parlamentul Republicii Moldova a luat act de demisiile a cinci deputați: Viorel Melnic, Otilia Drăguțanu, Liliana Nicolaescu-Onofrei, Andrei Năstase, dar și Maia Sandu.
Sondaj la comanda IRI
Compania de sondaje de opinie și cercetări de piață Baltic Surveys/The Gallup Organization, la comanda Institutului Republican International (IRI), a făcut publice datele unui sondaj, ce arătau că, dacă duminica viitoare ar avea loc alegeri locale, cetățenii ar vota pentru PSRM – 32%, pentru PDM – 15%, PAS – 12%, PDA – 7%, Partidul Șor – 6% PCRM – 3%, PL și Partidul Nostru – câte 1%, celelalte partide – sub 1%.
Apelul Președintelui Dodon către Legislativ
Președintele Republicii Moldova, Igor Dodon, a anunțat că, Consiliul Superior al Procurorilor urma să-i propună candidatura Procurorului General interimar, însă acest exercițiu a eșuat pe motivul lipsei cvorumului Consiliului. De aceea, șeful statului a venit cu un apel către Legislativ de a lansa neîntârziat procedurile ce se impuneau pentru identificarea unei candidaturi ireproșabile, integre, în spiritul meritocrației și al profesionalismului.
Adresarea lui Ilan Șor
Președintele Partidului Politic Șor, Ilan Șor, deputat, a venit cu o adresare către cetățeni la postul TV „Televiziunea Centrală”, prin care a acuzat guvernarea de capturarea instituțiilor statului și a dat asigurări că va continua lupta „până la ultima picătură de sânge”.
Noi demisii și numiri la Guvern
Cabinetul de miniștri a aprobat, în ședință, mai multe demisii și numiri. Astfel, a fost eliberat din funcție directorul Agenției de Stat pentru Proprietatea Intelectuală, Lilia Bolocan, în baza cererii de demisie. Totodată, s-a decis că, până la desemnarea noului director, atribuțiile vor fi exercitate de Andrei Popa. De asemenea, au fost numiți trei secretari de stat ai Ministerului Afacerilor Interne – Gheorghe Balan, Dorin Purice și Ianuş Erhan, dar și doi secretari de stat la Ministerul Economiei, Ionela Costachi și Svetlana Dugotaru. Guvernul a mai decis încetarea raporturilor de serviciu ale Secretarul General de Stat al Ministerului Apărării, Radu Burduja, precum și încetarea raporturilor de serviciu ale Secretarului de Stat, Viorica Dumbrăveanu.
Avize negative ale Guvernului
Cabinetul de miniștri a aprobat avizele la proiectele de hotărâri ale Parlamentului pentru elaborarea proiectului de lege cu privire la modificarea și completarea Constituției Republicii Moldova şi privind reducerea numărului de deputați și revocarea acestora. Ambele proiecte de hotărâri au fost avizate negativ.
Almanah Politic – 2019







