[ X ]
Breaking news9 Iulie 2020 09:45

Deputat al PAS: „ Înțeleg că prin Parlament sau prin jurul Parlamentului poți face orice” 

Deputatul Partidului Acțiune și Solidaritate (PAS), Dumitru Alaiba anunță că a primit un răspuns la cererea sa privind acordarea imaginilor video de la Parlament în care apare Ștefan Gațcan, informează TRIBUNA.

„Săptămâna trecută am cerut toate înregistrările de la camerele de supraveghere unde apare deputatul Gațcan. Iată răspunsul: Înțeleg că prin Parlament sau prin jurul Parlamentului poți face orice, că informația nu se stochează nici măcar timp de o zi. Nici măcar din sală de ședințe. Asta reiese din răspunsul secretariatului parlamentului. Absurd, desigur”, scrie Alaiba, pe Facebook.

„Am bănuieli rezonabile că se tăinuiește o infracțiune, iar asta e penal. Iar în caz că am dreptate, mai reiese și că nu s-a răspuns unei solicitări legitime a unui deputat. Două articole dintr-o lovitură. Mâine scriem autorităților competente”, a adăugat deputatul.

Mihaela Conovali

Urmăreşte telegram
Abonați-vă la canalul nostru
Editorial Soluţii pentru redresarea situaţiei de pe piaţa imobiliară  Premierul Vasile Tofan, în cadrul prezentării publice pe marginea politicii fiscale pentru anul viitor, ... Continuare

Sondaj

  • Care e cea mai mare problemă la moment în Republica Moldova?

    View Results

    Loading ... Loading ...