[ X ]
Breaking news2 Iulie 2020 08:30

Șeful dipomației moldovenești a salutat disponibilitatea UE de a aprofunda cooperarea în domeniul  sănătății

Obiectivele de cooperare post-2020 au fost discutate la reuniunea virtuală a miniștrilor de externe ai țărilor Parteneriatului Estic, desfășurată la inițiativa comisarului european pentru vecinătate și extindere, Olivér Várhelyi, informează TRIBUNA.

Ministrul Oleg Țulea a subliniat importanța aprofundării dialogului politic și agreării unor obiective sectoriale concrete de lungă durată, care vor contribui nu doar la consolidarea rezilienţei țărilor Parteneriatului, dar și la aprofundarea proceselor de integrare cu UE. În acest sens, a fost menționată importanța continuării dialogului partenerilor asociați cu Comisia Europeană privind implementarea reformelor.

Printre obiectivele de interes prioritar au fost menționate: conectarea la Zona Unică de Plăți în Euro (SEPA), reducerea tarifelor de roaming între țările UE și statele membre ale Parteneriatului Estic, precum și deschiderea accesului țărilor PaE la piața europeană a transportului rutier. De asemenea, ministrul a exprimat interesul pentru consolidarea cooperării în sfera securității, inclusiv celei cibernetice.

Șeful dipomației moldovenești a salutat disponibilitatea UE de a aprofunda cooperarea în domeniul  sănătății și a subliniat importanța îmbunătățirii interacțiunii în gestionărea situațiilor de criză umanitară.

Ideile comunicate la reuniunile de nivel înalt din luna iunie, curent,  dar și cele exprimate la videoconferința de astăzi vor fi servi drept bază pentru Comisia Europeană în pregătirea versiunii consolidate a obiectivelor post-2020. Ulterior, acestea vor fi discutate cu țările partenere și aprobate la Summitul PaE din martie, 2021.

Cristina Pendea

Urmăreşte telegram
Abonați-vă la canalul nostru
Editorial Prevederile din programul noului Guvern care merită o atenţie deosebită Anterior, eu am expus public în numărate rânduri poziţia şi punctele de vedere pe care le am în raport ... Continuare

Sondaj

  • Care e cea mai mare problemă la moment în Republica Moldova?

    View Results

    Loading ... Loading ...