Expertul economic, Veaceslav Ioniță susține că, surplusul de lichidități din sistemul bancar a atins maxima istorică de 29,4 miliarde lei, informează TRIBUNA.
„În două luni, Aprilie-Mai 2020, acest indicator s-a majorat cu 1,4 miliarde lei, față de recordul precedent de 28 miliarde lei din primul trimestru 2020.
Această creștere a fost cauzată de doi factori: 1) Depozitele în sistemul bancar, într-un ritm mai lent, dar au continuat să crească. În două luni Aprilie-Mai ele s-au majorat cu 0,3 miliarde lei și au atins maxima istorică de 70,4 miliarde lei. 2) În același timp portofoliul de credite s-a redus cu 1,1 miliarde lei, datorită micșorării volumului de credite oferite de bănci persoanelor juridice.
Criza ne întoarce la o problemă mai veche: băncile continuă să acumuleze bani, dar nu prea au cui să-i ofere. În astfel de condiții crește presiune pe BNM de a interveni pe piața financiară, prin sterilizarea masei monetare”, a scris Ioniță, pe o rețea de socializare.
Andriana Cheptine







