[ X ]
Important21 Iunie 2020 08:00

Anul 2020 a fost declarat Anul Lucrătorului Medical. Uite cine sunt deputații-medici din actualul Parlament!

Anul 2020 a fost declarat Anul Lucrătorului Medical, dar și astăzi este sărbătorită Ziua Lucrătorului Medical și a Farmacistului în Moldova, iar, în acest context, o analiză efectuată de TRIBUNA arată că în Parlament avem cinci deputați care au studii și experiență în medicină.

Astfel, fracțiunea democraților are doi medici: Ghenadie Buza și Eugeniu Nichiforciuc.

Ghenadie Buza și-a făcut studiile în anii 1990 la USMF „N. Testemițanu”, fiind medic-chirurg. El a lucrat în jur de 30 de ani la Spitalul Raional Hâncești. După ce a devenit președinte de raion, în 2015, a renunțat la medicină.

Eugeniu Nichiforciuc și-a făcut studiile în perioada 2001-2007 la Universitate de Stat de Medicină şi Farmacie „N. Testemiţanu”, facultatea Medicină generală, fiind medic generalist. Totodată, în perioada 2007-2009 a studiat la Facultatea Medicină socială şi management, fiind magistru în medicină socială şi management.

Doi deputați de profesie medici sunt și în fracțiunea socialiștilor: Ștefan Gațcan și Radu Mudreac.

Ștefan Gațcan este de meserie medic obstetrician-ginecolog. Este conferențiar, profesor universitar, doctor în științe medicale și ecograf. Ștefan Gaţcan, în perioada 1978-1984, a studiat medicina generală la Institutul de Stat de Medicină și Farmacie „Nicolae Testemiţanu”, în prezent universitate. În 2001 a finalizat doctoratul la USMF „Nicolae Testemiţanu”. Până în 1985 a activat la Spitalul Clinic Nr.1 din Chişinău. Ulterior, este numit şef de secţie al maternităţii din cadrul Spitalului Raional Ungheni. În 1999 devine co-fondator al unei maternități private, unde îşi continuă activitatea până în prezent. În perioada 2012-2016, a fost și director al Institutului Mamei și Copilului din Chișinău.

Radu Mudreac este licenţiat în medicină veterinară. El și-a făcut studiile în perioada 1990-1995 la Universitatea Agrară de Stat din Moldova, Facultatea Medicină Veterinară. În perioada 1995-2005 a fost medic veterinar, Serviciul Sanitar Veterinar de Stat al municipiului Chişinău, în 2005-2008 – șef al Serviciului Sanitar Veterinar de Stat al municipiului Chişinău, iar în perioada 2008-2010 a fost director General al Agenţiei Sanitar-Veterinare şi pentru Siguranţa Produselor de Origine Animală.

Și grupul parlamentar „Pro Moldova” are un deputat de profesie medic, Ruxanda Glavan. Ea a absolvit Universitatea de Stat de Medicină și Farmacie „Nicolae Testemițanu” din Chișinău, obținând calificarea de medic de profil general.

Andriana Cheptine

Urmăreşte telegram
Abonați-vă la canalul nostru
Editorial Investiţiile în clădiri rezidenţiale scad. Ce va urma? Anul 2026 se anunţă a fi unul complicat pentru piaţa construcţiilor şi pentru piaţa imobiliară, iar datele ... Continuare

Sondaj

  • Care e cea mai mare problemă la moment în Republica Moldova?

    View Results

    Loading ... Loading ...