[ X ]
Important17 Iunie 2020 10:45

Șeful Inspectoratului General al Poliției de Frontieră l-a primit în vizită pe Ambasadorul Extraordinar și Plenipotențiar al Ucrainei

Șeful Inspectoratului General al Poliției de Frontieră, Corneliu Groza, ieri, l-a primit în vizită pe Ambasadorul Extraordinar și Plenipotențiar al Ucrainei în Republica Moldova, Marko, Șevchenko, informează TRIBUNA.

Potrivit unui comunicat al Poliției de Frontieră, în debutul ședinței, părțile au salutat receptivitatea pentru o colaborare sustenabilă și au notat necesitatea de a dezvolta capacitățile privind securitatea frontierei de stat moldo-ucrainene la toate nivelurile.

„A fost apreciată cooperarea dintre instituțiile de frontieră în perioada epidemiologică. Părțile, în spiritul înțelegerii reciproce, au abordat probleme legate de funcționarea punctelor de control, în conformitate cu deciziile autorităților competente ale țărilor noastre și au făcut schimb de informații”, mai comunică sursa.

„În acest moment dificil, Poliția de Frontieră a depus toate eforturile pentru a răspunde rapid și eficient solicitărilor din partea Ucrainei privind intrarea și tranzitarea teritoriului Moldovei de către cetățenii ucraineni. La rândul meu, aș dori să-mi exprim recunoștința față de partea ucraineană pentru sprijinul oferit pentru întoarcerea în țară a cetățenilor Republicii Moldova” a declarat Corneliu Groza.

La rândul său, Marko Șevchenko, după cum precizează reprezentanții Poliției de Frontieră, a apreciat modul de asigurare a securităţii frontierei, relațiile bilaterale precum şi modul de acţiune în perioada pandemică.

Cristina Pendea

Comentarii

Top știri

Urmăreşte telegram
Abonați-vă la canalul nostru
Editorial Cercul se închide: A venit timpul deciziilor de principiu! Ultimele date prezentate public de Premierul Vasile Tofan arată cât de gravă este situaţia legată de ... Continuare

Sondaj

  • Care e cea mai mare problemă la moment în Republica Moldova?

    View Results

    Loading ... Loading ...