[ X ]
Breaking news16 Iunie 2020 09:15

Schimbări în conducerea PAS

Partidul Acțiune și Solidaritate (PAS) a organizat ședința Consiliului Național Politic în regim online. Membrii CNP și-au exprimat votul pentru a numi interimatul a șapte noi vicepreședinți și un nou secretar general, transmite TRIBUNA.

Potrivit unui comunicat de presă, în funcția de prim-vicepreședinte a fost votat Igor Grosu, iar în funcția de secretar general – Andrei Spînu. Au fost numiți patru vicepreședinți pe construcție de partid: Veronica Roșca, Doina Gherman, Lilian Carp  și Vladimir Bolea și opt vicepreședinți pe domenii de politici: Sergiu Litvinenco – Administrație Publică și Proces Legislativ, Natalia Gavrilița – Finanțe, Mihai Popșoi – Externe, Olesea Stamate – Justiție și Anticorupție, Radu Marian – Business și Economie, Liliana Nicolaescu-Onofrei – Educație, Dan Perciun – Social, Iuliana Cantaragiu – Mediu.

În același timp, au fost aprobați doi membri noi ai Biroului Permanent Național, organul executiv al partidului: Rosian Vasiloi – Șeful Poliției de Frontieră în Guvernul Sandu și Iurie Cristea – șeful cabinetului Ministrei Liliana Nicolaescu-Onofrei în Guvernul Sandu.

„PAS a devenit  cel mai important partid pro-european din Republica Moldova datorită promovării în funcții de conducere a oamenilor competenți și onești, care acționează doar în beneficiul cetățenilor. PAS va rămâne în continuare epicentrul schimbărilor spre bine în Republica Moldova și îndemnăm toți oamenii de bună-credință să ni se alăture”, a declarat Maia Sandu, Președinta PAS.

Cristina Pendea

Urmăreşte telegram
Abonați-vă la canalul nostru
Editorial Regiunile fără bani sunt hărți, nu reforme Revin la subiectul regiunilor pentru că, chiar în aceste zile (de weekend pt unii), cineva vrea să ratăm ... Continuare

Sondaj

  • Care e cea mai mare problemă la moment în Republica Moldova?

    View Results

    Loading ... Loading ...