Fiind în funcția de director general al Companiei Naționale de Asigurări în Medicină (CNAM), Angela Belobrov a avut venituri din mai multe surse – arată declarația sa de avere depusă la plecare din funcție, informează TRIBUNA.
Astfel, potrivit declarației, pe parcursul anului 2020, Angela Belobrov a avut venit din salariul de la Cancelaria de Stat de 5 593 lei, din salariu de la CNAM – 145 580 lei, din activitatea didactică, științifică și de creație de la Academia de Studii Economice din Moldova – 25 344 lei, dar și din alocații pentru copii de la Direcția de Asistență Socială din Romania – 600 RON.
Soțul său a avut venit din salariul de la SRL PERSIMON PRIM – 22 mii lei.
De menționat că, familia Belobrov deține în proprietate trei terenuri de tip agricol, dobândite în 2015, prin donație, cu suprafețe de – 0,18 ha, 1, 0482 ha și 0, 8575. De asemenea, două apartamente: unul – dobândit în 2020, cu suprafața de 65,3 m.p., și altul – din 2012, cu suprafața de 151,1 m.p., dar și patru automobile: Toyota Avensis din 2006 – dobândită în 2009, Mercedes E 220CDI din 2008 – dobândită în 2016, Mitsubishi Lancer din 1991 – dobândită în 2005, și Mercedes 308D din 1996 – dobândită în 2004.
Totodată, deține cotă-parte la Miliandi Prim SRL, specializată în comerț cu amănuntul a cărților, ziarelor, rechizitelor de birou, activități de consultare pentru afaceri și management – 50%, și la Geolegal SRL – specializată în activități de inginerie și consultanță tehnică legata de acestea, activități de topo geodezică și cartografică – 100%, precum indică și o datorie contractată de la Student Loans Company în 2019 – fiind scadentă în 2053.
Andriana Cheptine







