„Din amalgamul de evenimente moldovenești se desprind două observații: unu) proiectul de contestare a guvernării Chicu este condus de Andrian Candu. doi) există o concordanță temporală între erodarea majorității parlamentare PSRM/PDM și pașii făcuți de Procuratura Generală în investigația furtului miliardului și acțiunile primului ministru Chicu de întoarcere a Aeroportului Chișinău în proprietatea statului moldovean”. Despre aceasta scrie Victor Nichituș, pe blogul său, informează TRIBUNA.
Jurnalistul notează că, „doar o instanță de judecată va fi în drept să analizeze dacă există, sau nu, o legătură între cele două acțiuni ale unui întreg. Procuratura Generală și primul ministru o văd. Ea este vizibilă”.
„Cu certitudine afirm, că o hotărâre a Curții Constituționale prin care s-ar declara neconstituțional procesul de alegere al lui Stoianoglo în funcția de procuror general nu poate fi declarată retroactivă: Stoianoglo va rămâne în fruntea Procuraturii Generale. Este clar că procurorul general, Alexandru Stoianoglo, va continua lupta lui pentru tăierea nodurilor care acoperă furtul miliardului”, a declarat Nichituș, adăugând: „fostul președinte al Partidului Democrat din Moldova, Vladimir Plahotniuc, auto-exilat pe teritoriul american, și-a creat, în timp, mulți inamici politici, și nu numai. Chiar dacă majoritatea parlamentară va dispare, acest lucru nu va împiedica Procuratura Generală să lanseze procesul de ridicare imunității a unor deputați – dacă nu ar lansa acest proces declarațiile făcute de Stoianoglu vor fi considerate a fi politice”.
Totodată, el a subliniat că „există marea probabilitate ca și în lipsa unei majorități parlamentare să se găsească suficiente voturi pentru ca imunitatea unor deputați să fie ridicată”.
TRIBUNA amintește: Astăzi, 21 mai 2020, Curtea Constituțională se va pronunța asupra legalității concursului prin care Alexandr Stoianoglo a fost ales în funcția de procuror general, examinând controlul constituționalității unor prevederi din Legea nr. 3 din 25 februarie 2016 cu privire la Procuratură.
Cristina Gurez







