13 deputați s-au „înnoit” în anul 2019, iar doi – la început de 2020, la capitolul clădiri și construcții – arată o analiză efectuată de TRIBUNA.
Astfel, potrivit declarațiilor de avere anuale, cu cele mai multe proprietăți la acest capitol s-a ales deputatul Andrian Candu, și anume: un apartament – 234,8 m.p., dobândit prin alte contracte translative de posesie și de folosință, două garaje – cu suprafețe de 23 m.p. și 23,2 m.p., dar și o altă avere imobiliară cu 134,6 m.p.
La rândul său, deputatul Vladimir Golovatiuc și-a achiziționat un apartament cu suprafața de 73,1 m.p., dar și s-a ales cu cotă-parte de 3,75% dintr-o altă avere imobiliară – cu suprafața de 1033,7 m.p.
Tot în acest an s-au „înnoit” cu apartamente deputații: Monica Babuc – apartament cu suprafața de 79,3 m.p. (contract de donație), Vlad Batrâncea – însă nu a precizat ce suprafață are, Ivanna Koksal – apartament cu suprafața de 75 m.p. (dobândit prin abitație), Nichita Țurcan – apartament cu suprafața de 67,7 m.p. (contract de donație), Radu Rebeja – apartament cu suprafața de 61,2 m.p., Alexandru Oleinic – apartament cu suprafața de 108,3 m.p., Vladimir Odnostalco – apartament cu suprafața de 63,5 m.p. (dobândit prin alte contracte translative de posesie și de folosință), Ion Leucă – apartament cu suprafața de 86,4 m.p., și Adrian Lebedinschi – apartament cu suprafața de 221,6 m.p.
Totodată, deputatul Denis Ulanov s-a „înnoit” cu „o altă avere imobiliară” cu suprafața de 25 m.p. (dobândit prin posesie, prin contract de locațiune), iar Oleg Sîrbu și-a achiziționat un garaj cu suprafața de 16,4 m.p.
În anul 2020, deputatul Dumitru Alaiba și-a luat un apartament cu suprafața de 114 m.p. și Dan Perciun a obținut ½% cotă-parte dintr-un apartament cu 78,2 m.p.
TRIBUNA amintește: Noua legislatură a Parlamentului a fost aleasă în februarie 2019.
Andriana Cheptine







