Politologul Dionis Cenușa, în situația bugetară gravă, dacă e să interpretăm cele spuse de Premierul Chicu, accentuează ideea despre necesitatea unui pact politic anti-Covid pentru prevenirea pauperizării cetățenilor și în vederea reanimării economiei, informează TRIBUNA.
Potrivit expertului, pactul politic ar presupune următoarele:
„1. Platforma comună de cooperare politică între guvernare și opoziție. Prioritizarea dialogului politic pentru identificarea celor mai bune soluții de politici.
- Crearea unei echipe mixte anti-criză, care să cuprindă specialiști sectoriali din rândul guvernării, opoziției, mediului de afaceri și societății civile;
- Restabilirea mecanismului pre-2019 de comunicare cu donatorii internaționali și elaborarea unei liste de priorități sectoriale pentru finanțare externă, începând cu sectorul sănătății publice, susținerea IMM-urilor, agriculturii, mediul înconjurător și altor domenii vitale;
- Îndeplinirea condițiilor politice înaintate de UE, printr-un mecanism transparent de evaluare. Scopul este restabilirea credibilității, iar cu asta și finanțarea europeană, la nivel de asistență macro-financiara, pe lângă asistența necondiționată”.
Politologul a mai spus că, pactul politic anti-Covid poate ajuta la detensionarea dialogului politic între forțele politice naționale.
„Circulă multe idei utile în spațiul public, dar acestea sunt omise din cauza politizării excesive. Termenul pactului politic propus s-ar extinde pe durata stării epidemiologice, dar și asupra primei perioade post-Covid. Nimeni nu va câștiga din eșecul actualei guvernări, deoarece repararea eșecurilor acesteia va costa mai mult decât prevenirea lor – prin intermediul unui pact politic. Politica și lupta pentru atenția votanților trebuie să devină utilă pentru dezvoltarea întregii societăți. Politica utilă înseamnă abandonarea populismului și favorizarea intereselor colective”, a conchis Cenușă.
Andriana Cheptine







