TRIBUNA continuă proiectul de popularizare a politicienilor din Republica Moldova – „Politicienii Zilei”, în cadrul căruia ne referim la politicienii care s-au născut în ziua respectivă. De data aceasta vă propunem să vă amintiţi de politicianul Victor Bodiu.
Victor Bodiu s-a născut pe data de 27 martie 1971, în oraşul Chișinău. Este licențiat în domeniul Băncilor și Finanțelor și în Fizică și Inginerie. Între 1999 şi 2001 a fost vice-director al Departamentului Privatizării. Începând cu 25 septembrie 2009 a deținut funcția de ministru de Stat, până pe 14 ianuarie 2010, iar, după reformele iniţiate, din 28 ianuarie 2011 până la 22 decembrie 2014 a fost șeful Cancelariei de Stat a Guvernului R. Moldova. În februarie 2011 a devenit deputat în Parlamentul Republicii Moldova, dar în luna aprilie a aceluiaşi an a renunțat la mandat, motivând că preferă să rămână în funcția de Secretar general al Guvernului. La data de 10 aprilie 2011 a fost anunțată candidatura lui Victor Bodiu la funcția de Primar general al municipiului Chișinău din partea Partidului Liberal Democrat din Moldova, dar, ulterior s-a retras în favoarea candidatului Partidului Liberal, Dorin Chirtoacă.
Andriana Cheptine







