TRIBUNA continuă proiectul în care vă prezentăm evenimentele politice ce au avut loc exact acum un an. De data aceasta vă propunem să vă amintiţi ce s-a întâmplat pe 26 martie 2019.
Preşedintele şi PSRM – la Bălţi
Şeful statului, Igor Dodon, Ambasadorul Rusiei, Oleg Vasnețov, Ambasadorul Republicii Belarus, Serghei Ciciuc, conducerea şi activul PSRM, administraţia locală au participat, la Bălţi, la evenimentele dedicate celei de-a 75-a aniversare de la eliberarea orașului de sub ocupația fascistă.
Discuțiile Președintelui cu reprezentanţii fracțiunilor parlamentare
Reprezentanții Partidului Socialiștilor din Republica Moldova, ai Partidului Democrat din Moldova, dar și ai Blocului ACUM au participat la consultările inițiate de Președintele Republicii Moldova, Igor Dodon, privind formarea structurilor de stat.
Decizii importante ale CEC
Comisia Electorală Centrală a aprobat Raportul de activitate al instituției pentru anul 2018, dar și Planul de acţiuni al CEC pentru anul 2019.
Masa rotundă a IPRE
Institutul pentru Politici și Reforme Europene a prezentat, în cadrul unei mese rotunde, principalele rezultate și perspective pentru Moldova în cadrul Parteneriatului Estic.
Noul acord de colaborare al PDA și PAS
Partidele constituante ale Blocului ACUM – Platforma „Demnitate şi Adevăr” şi Partidul Acţiune şi Solidaritate, au semnat un nou acord de colaborare – Acordul de constituire al Blocului Politic „ACUM Platforma DA și PAS”, în cadrul Parlamentului Republicii Moldova.
Propunerile Blocului ACUM
Blocul ACUM a anunțat, în cadrul unei conferințe de presă, că îl propune la funcția de Președinte al Parlamentului pe liderul PDA, Andrei Năstase, iar la funcţia de Premier – pe lidera PAS, Maia Sandu.
Rezultatele Programului guvernamental „Prima Casă”
Ministrul Finanțelor, Ion Chicu, în cadrul unei conferințe de presă, a prezentat rezultatele Programul guvernamental „Prima Casă”, în primul an de la lansare.
Ședință de judecată în dosarul Chirtoacă
O nouă ședință de judecată a avut loc în dosarul fostului primar general al municipiului Chișinău, Dorin Chirtoacă.
Almanah Politic – 2019







