Politologul Dionis Cenușă și-a expus poziția vizavi de „alegeri pe timp de coronavirus”.
După cum informează TRIBUNA, într-o postare pe o rețea de socializare, Dionis Cenușă a scris că, PSRM obține încă un deputat în Parlament, iar în total are la îndemână 36 deputați, iar cei din opoziție pierd.
„Pierd cei din opoziție, deși au reușit să-și sporească vizibilitatea în Hâncești. Nu a contat deloc că virusul a expus peste 10.000 de persoane, care au pus pe primul loc responsabilitatea civica în locul grijii pentru propria sănătate și a sănătății publice în general. Socialiștii nu au câștigat alegerile, mai degrabă a făcut-o virusul, din cauza căruia participarea a fost alterată substanțial. Urmează să vedem care vor fi consecințele iresponsabilității guvernării de a permite organizarea alegerilor. Costurile pot fi mari, dacă se observă o răspândire a virusului, iar pentru acest lucru candidații partidelor în cauza vor trebui să fie taxate la alegerile prezidențiale (dacă avem norocul să le desfășurăm în 2020). Asistam la un eșec formidabil al partidelor din opoziție de a chema la boicot pe proprii săi votanți. Sigur, nu puteau frâna alegerile, deoarece legea nu ar permite, dar peste 5000 de simpatizanți puteau fi îndemnați să stea acasă. În rezultat, și-ar fi salvat imaginea politică, dar cel mai important i-ar fi protejat pe cetățeni de riscul infectării cu COVID-19”, a scris politologul.
Cenușa a subliniat că, „alegerile din Hâncești au demonstrat un grad avansat de iresponsabilitate din partea guvernării și opoziției, dar și a întregii clase politice”.
Andriana Cheptine







