Fostul consilier prezidențial, Aurelia Peru, politolog consideră că, „în sfârșit, pe scena politică moldovenească s-au creat premise obiective și extrem de favorabile pentru resetarea puterii politice”.
După cum informează TRIBUNA, într-o postare pe o rețea de socializare, Aurelia Peru a scris că, ar fi spus, „pentru resetarea coaliției de guvernare, dar la ora actuală, în legislativul de la Chișinău, nu există o majoritate parlamentară formală”.
„Declarațiile „nediplomatice” ale șefului diplomației moldovenești au tulburat apele, au aprins spiritele și – există șanse mari – să finalizeze printr-o demisie răsunătoare, dar ȘI PRINTR-O APROPIERE DINTRE PPDA- PAS-PDM. Deși moțiunea simplă împotriva ministrului de Externe, Aurel Ciocoi, a fost depusă de către deputaţii din fracţiunile PPDA și cei din PAS, există probabilitatea ca un vot pozitiv în acest sens să-l ofere și deputații din fracțiunea PDM. Acesta va fi primul exercițiu serios de „pro-europenism” al democraților după rebrandingul de duminică. Spre deosebire de Adrian Candu, care a declarat deja pentru presă că moțiunea simplă ar trebui votată, președinte Filip nu s-a grăbit să ofere un răspuns franc, invocând decizia conducerii fracțiunii. Totodată, s-ar putea ca soarta ministrului de externe să deconspire unitatea sau lipsa de unitate din cadrul fracțiunii democraților. Or, se vorbește demult despre „frigăruii” psrm-pdm –iști”, a precizat politologul.
Potrivit Aureliei Peru, „votul pro-moțiune va arată fața adevărată a democraților”.
„Nu exclud nici votul „separat” al unor democrați, cei mai apropiați de fostul președinte (V.Plahotniuc), care nu se mai regăsesc nici în funcțiile de vicepreședinți ai PDM, dar care au promovat retorica anti-Kremlin în instituțiile și în presa occidentală. De exemplu, ex-speakerul Candu. Ar mai fi o formulă „vicleană”: ca în ședința cu pricina să fie absenți democrații care nu ar vota moțiunea, adică cei care au „pus lemne pe foc” la frigărui. Dacă în Parlament sunt 34 de deputați socialiști, iar decizia privind demisia unui membru al Guvernului are loc cu votul majorității numărului de deputați prezenți la ședință, demisia ministrului Ciocoi nu este doar o retorică a opoziției parlamentare. Demisia poate fi un fapt iminent”, a mai spus Peru.
Andriana Cheptine







