Ministrul Justiției, Fadei Nagacevschi susține că, chiar dacă Premierul Ion Chicu a anunțat că unii miniștri ar putea să fie demiși, el își vede de treabă. Declarații în acest sens au fost făcute într-un interviu pentru unimedia.info, răspunzând la întrebarea dacă nu se simte vizat de această declarație a Premierului.
După cum informează TRIBUNA, Fadei Nagacevschi a declarat că, decizia rămâne la discreția Premierului. „Dlui și-a făcut echipa, dlui va decide cine urmează să facă parte în continuare din ea. Nu am nici o frică. Eu îmi văd de treaba mea – reforma justiției, soluționarea problemelor curente legate de activitatea Ministerului”, a răspuns ministrul.
Fiind întrebat ce a reușit Ministerul în aceste aproape 100 de zile sub conducerea sa, dar și care este cea mai importantă realizare, cu care se mândrește, Fadei Nagacevschi a spus că e vorba de „deschiderea partenerilor de dezvoltare în raport cu activitățile inițiate de către MJ”.
„Chiar din primele zile de la intrare în funcție, Consiliul Europei a acceptat să ne delege un grup ad-hoc de experți pentru a ne ajuta la pregătirea actelor necesare în vederea reformării justiției. Am obținut dialogul cu partenerul strategic – SUA, fiind adoptată și o declarație comună între Guvernul SUA și RM, prin care au fost stabilite prioritățile de colaborare în domeniul statului de drept”, a mai spus Nagacevschi.
Andriana Cheptine







