[ X ]
Important28 Ianuarie 2020 06:30

Declarație: „Doar Plahotniuc poate aduce lebăda neagră în balta politicii moldovenești”

„Constat că apariția lebedei negre este legată de viitorul comportament politic al Partidului Democrat din Moldova. Vor unii, sau nu, în actuala ecuație de putere, această formațiune politică este cea care decide viitorul vector de dezvoltare al statului moldovean. De aici presiunile publice, sau mai puțin, la care este supus”. Declarația a fost făcută de jurnalistul Victor Nichituș, într-un articol publicat pe blogul său.

După cum comunică TRIBUNA, jurnalistul a amintit, în context că, „deputatul Andrian Candu a declarat, cu subiect și predicat, că PDM ar putea participa la formarea unei coaliții parlamentare majoritare atât cu Partidul Socialiștilor, cât și cu Blocul politic ACUM. Totodată, el s-a referit la eventuale alegeri parlamentare anticipate.

„Constat că pentru declanșarea alegerilor anticipate lipsește ceva: scenariul prin care socialiștii ar pierde, repede, cât mai multe puncte electorale. Probabil este în lucru. Anunțurile despre posibila izolare internațională a statului moldovean asigură componenta informațională pentru declanșarea mecanismului de erodare a ratingului politic al socialiștilor. Intuiesc că acest scenariu este mai degrabă un proiect de factură externă. Teoretic, creșterea prețurilor la gaz metan pentru populație ori a costului pentru carburanți, ar putea fi considerate ca metode de scădere a simpatiei moldovenilor pentru socialiști. Practic, metodele ar putea avea efecte inverse. La proiectul de contestare a socialiștilor ar putea, probabil, pune umărul, prin riscanta lui apariție în Moldova, și fostul președinte al democraților moldoveni, Vlad Plahotniuc. Riscant, dar cu efect: doar Plahotniuc poate aduce lebăda neagră în balta politicii moldovenești”, a declarat Nichituș, subliniind că „schimbarea echilibrului politic existent în Parlamentul Republicii Moldova depinde de intensitatea presiunilor externe care sunt exercitate asupra socialiștilor moldoveni, dar și asupra Partidului Democrat din Moldova, pentru ca deputații democrați să facă o alianță cu muribundul ACUM”.

Amintim că, în cadrul unui interviu pentru www.tribuna.md, Corneliu Ciurea a vorbit despre fenomenul „lebăda neagră”: „Două evenimente sunt deja programate – alegerile din circumscripția Hâncești din martie și alegerile prezidențiale din noiembrie. Al treilea eveniment ar putea fi așa-numita „lebăda neagră”, adică o turnură neașteptată și neanticipată, care schimbă radical tabloul general. De exemplu, o alianță dintre Blocul ACUM și PDM, adoptarea unui plan de reintegrare cu Transnistria sau o revenire a lui Plahotniuc în țară. Dar nu cred că se vor produce aceste evenimente. „Lebăda neagră” e lebădă neagră tocmai pentru că nu poate fi prezisă”.

Cristina Gurez

Urmăreşte telegram
Abonați-vă la canalul nostru
Editorial Regiunile fără bani sunt hărți, nu reforme Revin la subiectul regiunilor pentru că, chiar în aceste zile (de weekend pt unii), cineva vrea să ratăm ... Continuare

Sondaj

  • Care e cea mai mare problemă la moment în Republica Moldova?

    View Results

    Loading ... Loading ...