TRIBUNA continuă proiectul de popularizare a politicienilor din Republica Moldova – „Politicienii Zilei”, în cadrul căruia ne referim la politicienii care s-au născut în ziua respectivă. De data aceasta vă propunem să vă amintiţi de politicienii: Victoria Iftodi, Anatolie Chișner și Igor Klipii.
Victoria Iftodi s-a născut pe data de 13 ianuarie 1969 în satul Lalova, raionul Rezina. În anul 2003 devine vice-ministru, apoi prim-vice-ministru al Justiției. La data de 8 iulie 2004, prin decretul Președintelui Republicii Moldova, a fost numită în funcţia de ministru al Justiției. În baza votului de încredere acordat de către Parlament, prin decretul Președintelui Republicii Moldova, la 19 aprilie 2005, Victoria Iftodi a fost reconfirmată în funcția de ministru al Justiției. A îndeplinit această funcție până la data de 20 septembrie 2006, când a fost revocată pe motiv, că a fost numită Ambasador. Ulterior, a activat ca notar, iar din 2017 a fost judecător la Curtea Constituţională. Totodată, la data de 19 martie 2018 a revenit în fotoliul de ministru al Justiției, exercitând această funcție până la data de 8 iunie 2019.
Anatolie Chișner s-a născut pe data de 13 ianuarie 1950. Între anii 1990 și 1994 a fost deputat în Parlamentul Republicii Moldova, ales în Circumscripția nr. 106, raionul Soroca. A fost membru al Comisiei pentru problemele economiei și ale bugetului. A votat Declarația de Independență.
Igor Klipii s-a născut pe data de 13 ianuarie 1968 în satul Fundurii Vechi, raionul Glodeni. Între anii 2005 și 2009 a fost deputat în Parlamentul Republicii Moldova. De profesie este istoric, jurist, politolog. A fost membru al Comisiei pentru securitatea națională, apărare și ordine publică. Membru al fracțiunii parlamentare a Blocului electoral „Moldova Democrată”, mai apoi – deputat neafiliat.
Andriana Cheptine







