[ X ]
Exclusiv8 Ianuarie 2020 11:00

Proiectul „Politicienii Zilei”: Valentin Beniuc, Ștefan Secăreanu și Stepan Topal

TRIBUNA continuă proiectul de popularizare a politicienilor din Republica Moldova – „Politicienii Zilei”, în cadrul căruia ne referim la politicienii care s-au născut în ziua respectivă. De data aceasta vă propunem să vă amintiţi de politicienii: Valentin Beniuc, Ștefan Secăreanu și Stepan Topal.

Valentin Beniuc s-a născut pe data de 8 ianuarie 1956. De profesie este istoric. A predat la Universitatea de Stat din Moldova și la Academia de Poliție. În 1995 a condus catedra de relații internaționale a USM. În 2000 a devenit rector al Institutului de relații internaționale al USM, iar în 2003 a fost numit rector al Academiei de relații internaționale și cunoștințe diplomatice (sub egida Guvernului). În mai-august 2003 a fost reprezentat al Guvernului RM în Consiliul de supraveghere al companiei „Teleradio Moldova” (a fost ales Președinte al Consiliului). A exercitat funcţia de ministru al Învățământului în perioada 5 august 2003 – 19 aprilie 2005.

Ștefan Secăreanu s-a născut pe data de 8 ianuarie 1959 în satul Chioselia Mare, raionul Cahul. Între lunile februarie și martie 1994, dar și în perioada 1998-2009, a fost deputat în Parlamentul Republicii Moldova. În legislatura a XIV-a a fost membru al Comisiei pentru cultură, știință, învățământ și mijloace de informare în masă, iar în legislaturile a XV-a și a XVI-a – membru al Comisiei pentru drepturile omului și minoritățile naționale.

Stepan Topal s-a născut pe data de 8 ianuarie 1938. Între anii 1990 și 1994 a fost deputat în Parlamentul Republicii Moldova, ales în Circumscripția nr. 212, raionul Comrat.

Andriana Cheptine 

Urmăreşte telegram
Abonați-vă la canalul nostru
Editorial Investiţiile în clădiri rezidenţiale scad. Ce va urma? Anul 2026 se anunţă a fi unul complicat pentru piaţa construcţiilor şi pentru piaţa imobiliară, iar datele ... Continuare

Sondaj

  • Care e cea mai mare problemă la moment în Republica Moldova?

    View Results

    Loading ... Loading ...