Deputatul din fracțiunea Blocul ACUM Platforma Demnitate și Adevăr, Chiril Moțpan, este noul protagonist al proiectului TRIBUNA – „Totaluri 2019 – Așteptări 2020”. Astfel, el a făcut totalurile anului 2019, dar și a dezvăluit care sunt planurile pentru noul an.
„Pentru Republica Moldova, anul 2019 a fost un an al controverselor și al contrastelor. Au avut loc mai multe schimbări, atât pozitive, cât și negative. Este încurajator faptul că în cele mai neașteptate momente, chiar dacă circumstanțele se schimbă dramatic, avem întotdeauna șansa de a transforma răul în bine și de a continua să activăm în favoarea cetățenilor noștri. Atât timp cât puterile se schimbă, nu pierdem încrederea că oportunități vor mai fi, chiar și atunci când lumina de la capătul tunelului abia de se zărește. Dacă măcar o dată s-a produs o schimbare spre bine, cu siguranță există posibilitatea că se vor mai produce și alte schimbări, în circumstanțe diferite, poate mai favorabile”, a punctat deputatul.
Referindu-se la cum a fost anul din punct de vedere personal și care sunt realizările și eșecurile sale, Moțpan a spus: „Pentru mine, personal, anul 2019 a fost unul foarte intens. Mă bucur că am avut sănătatea și forța să îndeplinesc sarcinile și activitățile pe care mi le-am propus, să inițiez mai multe proiecte: unele le-am finalizat, la altele încă lucrez și aceasta este cea mai mare realizare pentru mine. Toate acțiunile întreprinse au ținut și țin de datoria mea și dacă mă mândresc cu ceva, atunci mă mândresc cu echipa din care fac parte, cu oamenii de valoare și de caracter din jurul meu care vor tot ce e mai bun pentru țara noastră și nu renunță la luptă. Ce ține de nereușite, nu recomand ca oamenii în general să gândească despre sine prin prisma reușitelor sau a nereușitelor, pentru că valoarea noastră ca și oameni nu se măsoară în acestea. Cred că viața fiecăruia dintre noi este alcătuită din experiențe care nu sunt bune sau rele, deși ele pot fi dureroase uneori, sau dimpotrivă – îmbucurătoare, trebuie să tratăm experiențele ca pe o metodă didactică, prin definiție. Eu nu sunt o excepție de la regulă, am învățat multe lucruri în acest an și sper ca în anul următor să am la fel de multe oportunități”.
În context, deputatul a dezvăluit care sunt planurile pentru anul 2020. „În Republica Moldova mereu avem de a face cu multe situații imprevizibile. Iar imprevizibilitatea și așteptările justificate și nejustificate nu fac casă bună cu determinarea de a realiza ceva. Și chiar dacă ar fi altfel, așteptările proporționează rezultatele potrivit limitelor propriei noastre subiectivități, de aceea prefer să am mai puține așteptări, dar mai multe planuri. Planific să duc la bun sfârșit toate activitățile pe care le-am început în calitate de președinte al Comisiei Securitate Națională, Apărare și Ordine Publică, ulterior ca deputat în Parlament, să îmi continui activitatea la fel de conștiincios și responsabil, pentru că probleme sunt multe și soluțiile trebuie identificate în termeni proximi. Fie ca Dumnezeu să ne țină sănătoși și puternici pe toți în anul următor!”, a conchis deputatul.
Andriana Cheptine







