TRIBUNA continuă proiectul în care vă prezentăm evenimentele politice ce au avut loc exact acum un an. De data aceasta vă propunem să vă amintiţi ce s-a întâmplat pe 19 decembrie 2018.
Recursul lui Gheorghe Petic – respins
Magistrații Curții de Apel au respins recursul avocatului liderul organizaţiei teritoriale Ungheni a Platformei DA, Gheorghe Petic. Astfel, a fost menținută decizia Judecătoriei Orhei, care stabilea că acesta rămâne în arest preventiv până la data de 20 ianuarie 2019.
Sediul Preşedinţiei – sfinţit
De sărbătoarea Sfântului Nicolae, la sediul renovat al Președinției Republicii Moldova, în prezenţa Preşedintelui Igor Dodon, a avut loc slujba de sfințire, oficiată de către Mitropolitul Chișinăului și Întregii Moldove Vladimir.
Numiri în funcţii la Guvern
Cabinetul de miniștri a aprobat câteva numiri în funcţii. Astfel, Veaceslav Cernat a fost numit în funcția de secretar de stat al Ministerului Agriculturii Dezvoltării Regionale și Mediului, Vladislav Chetrar – director general adjunct al Agenției Proprietății Publice, Dorin Marcu – șef adjunct al Oficiului teritorial Soroca al Cancelariei de Stat, iar Andrei Tomescu – șef adjunct al Oficiului teritorial Hâncești al Cancelariei de Stat. De asemenea, s-a decis suspendarea, din data de 24 decembrie, a raporturilor de serviciu, ale Veronicăi Sirețeanu (Vragaleva) din funcția de secretar de stat al Ministerului Finanţelor pe perioada concediului parțial plătit pentru îngrijirea copilului până la vârsta de 3 ani.
Conferinţa comună a MF, SV şi SFS
Ministerul Finanțelor, Serviciul Vamal și Serviciul Fiscal de Stat, în cadrul unei conferinţe de presă, au prezentat rezultatele activității instituțiilor în 2018, dar și au anunţat prioritățile pentru 2019.
Andrei Baştovoi – eliberat
Fostul deputat în primul Parlament al Republicii Moldova şi unul dintre semnatarii Declaraţiei de Independenţă, Andrei Baştovoi, a fost eliberat din detenţie, cu trei luni înainte de termen.
Sursa: Almanah politic 2018







