[ X ]
Breaking news16 Decembrie 2019 13:45

Flenchea și Ignatiev vor discuta pentru a definitiva textul Protocolului rundei de negocieri în formatul „5+2” de la Bratislava

Viceprim-ministrul pentru Reintegrare, Alexandru Flenchea, va avea astăzi o întrevedere cu șeful delegației transnistrene, Vitalie Ignatiev pentru a definitiva textul Protocolului rundei de negocieri în formatul „5+2” de la Bratislava, transmite TRIBUNA.

În cadrul unei conferințe de presă, Alexandru Flenchea a spus că rămâne încă un singur punct ce urmează a fi discutat.

„Urmează să găsim un compromis pe marginea documentului și în cazul în care acesta va fi, OSCE va întreprinde toate eforturile organizatorice ca să reușim să semnăm Protocolul până la începutul sărbătorilor de iarnă. Indiferent de rezultatul negocierilor de astăzi, noi vom mai avea discuții pe domeniile prioritate: libera circulație, drepturile omului, predarea în școlile cu grafie latină, politica fiscală și vamală. Dacă nu se va reuși și nu vom semna acest Protocol, pentru noi nu va fi revizuită tactica și strategia, prioritățile vor rămâne aceleași, agenda va rămâne aceeași”, a spus Alexandru Flenchea.

Cristina Parfeni

Urmăreşte telegram
Abonați-vă la canalul nostru
Editorial Impactul construcţiilor asupra evoluţiei PIB: tendinţă îngrijorătoare Datele oficiale făcute publice de Biroul Naţional de Statistică privind Produsul Intern Brut în primul ... Continuare

Sondaj

  • Care e cea mai mare problemă la moment în Republica Moldova?

    View Results

    Loading ... Loading ...