TRIBUNA continuă proiectul în care vă prezentăm evenimentele politice ce au avut loc exact acum un an. De data aceasta vă propunem să vă amintiţi ce s-a întâmplat pe 11 decembrie 2018.
O nouă funcţie pentru Corneliu Gurin
Ex-procurorul General, Corneliu Gurin, a fost numit în funcția de judecător la Curtea Constituțională. Candidatura lui Corneliu Gurin a fost aprobată de membrii Consiliului Superior al Magistraturii.
Lista partidelor cu drept de participare la alegeri
Comisia Electorală Centrală a dat publicității lista partidelor şi altor organizaţii social-politice cu dreptul de a participa la alegerile parlamentare din data de 24 februarie 2019. Lista includea 46 de partide.
Şedința Consiliului Republican al PSRM
Partidul Socialiștilor din Republica Moldova (PSRM) a avut ședința Consiliului Republican, pe ordinea de zi figurând subiectele ca: cu privire la situația politică curentă, poziția partidului privind susținerea Președintelui Republicii Moldova, poziția cu privire la referendumul inițiat de partidul de guvernământ, cu privire la aprobarea staff-ului republican al partidului, dar și a listei PSRM pentru următoarele alegeri.
Anunţul PDM
În cadrul unor declarații de presă, purtătorul de cuvânt al PDM, Vitalie Gamurari a anunţat că formaţiunea va înainta o scrisoare către Comisia Electorală Centrală (CEC ) și Consiliul Coordonator al Audiovizualului (CCA) cu solicitarea să elaboreze un Cod de conduită pentru toate partidele din RM.
Declaraţia comună a PAS şi PDA
Președinții Partidului Acțiune și Solidaritate (PAS) și Platforma Demnitate și Adevăr (PDA), Maia Sandu și Andrei Năstase, au lansat o declarație comună cu privire la blocarea raportului Uniunii Europene pe Moldova de către România. În declarație, liderii au făcut un apel la toate forțele politice din România – „să se ridice la nivelul așteptărilor cetățenilor prin susținerea autentică a valorilor și standardelor europene în Republica Moldova”.
Valeriu Munteanu s-a retras din PL
Vicepreședintele Partidului Liberal (PL), Valeriu Munteanu, a anunţat că se retrage din formațiune. Anunțul a fost făcut în cadrul unei conferințe de presă.
Şedință de lucru la Guvern
Premierul Pavel Filip a prezidat o ședință de lucru cu participarea membrilor biroului permanent al Confederației Naționale a Patronatului din Moldova (CNMP), în cadrul căreia au fost abordate o serie de probleme social-economice și modalitățile de rezolvare a acestora.
„Linia directă” a Președintelui
Președintele Republicii Moldova, Igor Dodon a avut o „linie directă” pe rețeaua de socializare „Odnoklassniki”.
Sursa: Almanah politic – 2018







