TRIBUNA continuă proiectul în care vă prezentăm evenimentele politice ce au avut loc exact acum un an. De data aceasta vă propunem să vă amintiţi ce s-a întâmplat pe 5 noiembrie 2018.
Primele negocieri dintre partidele pro-europene
Partidul Acțiune și Solidaritate (PAS), Partidul „Platforma Demnitate și Adevăr”, Partidul Liberal Democrat din Moldova (PLDM) și Partidul Liberal (PL) s-au întâlnit la prima rundă de discuții privind alegerile parlamentare din 24 februarie 2019.
Şeful statului a făcut bilanţul
Președintele Republicii Moldova, Igor Dodon, a susținut o conferință de presă, în cadrul căreia a prezentat bilanțul vizitei sale oficiale în Federația Rusă.
Adresarea lui Corneliu Dudnic
În cadrul unei conferinţe de presă, deputatul democrat Corneliu Dudnic a anunţat că a decis să facă o adresare către Procuratura Generală și Centrul Național Anticorupție (CNA) ca să inițieze o investigație cu privire la administrarea resurselor publice din Găgăuzia și să anunțe rezultatul acestor investigații.
Întrevederea lui Igor Dodon cu William Massolin
Președintele Republicii Moldova, Igor Dodon, a avut o întrevedere de lucru cu noul șef al Oficiului Consiliului Europei în Republica Moldova, reprezentantul Franței, William Massolin.
Vizita Preşedintelui la Institutul de Neurologie şi Neurochirurgie
Igor Dodon a efectuat o vizită la IMSP Institutul de Neurologie şi Neurochirurgie din Chișinău, care, cu ceva timp în urmă, împlinise 60 de ani de la fondare. Şeful statului a decorat Institutul cu „Ordinul Republicii”.
Masă rotundă la Hâncești
Situația persoanelor cu dizabilități și incluziunea acestora în diverse aspecte ale vieții comunitare a fost discutată la Hâncești, în cadrul unei mese rotunde, organizată de Parlament în colaborare cu Consiliul raional.
Eveniment inedit privind RM la Dubai
Cel mai inteligent robot umanoid din lume, Sophia, a lansat la nivel internațional, împreună cu ministrul moldovean al Economiei și Infrastructurii, Chiril Gaburici, programul de dobândire a cetățeniei Republicii Moldova prin investiție. Evenimentul a avut loc în Dubai, Emiratele Arabe Unite.
Sursa: Almanah politic – 2018







