[ X ]
Exclusiv25 Octombrie 2019 12:45

Președintele Parlamentului a invitat Președintele UIP să viziteze anul viitor Republica Moldova

Președintele Parlamentului Zinaida Greceanîia avut o întrevedere cu Gabriela Cuevas Barron,  Președintele Uniunii Interparlamentare (UIP) în cadrul Conferinței Europene a Președinților de Parlamente, desfășurată la Strasbourg în perioada 24-25 octombrie curent, informează TRIBUNA.

Potrivit unui comunicat de presă, oficialii au discutat despre stadiul actual de cooperare, precum și inițiative comune de consolidare a democrației și promovare a drepturilor omului. Un subiect aparte a constituit pregătirea pentru cea de-a cincea Conferință Mondială a Președinților de Parlamente, de la Viena. Președintele Parlamentului Republicii Moldova Zinaida Greceanîi a fost aleasă membru al comitetului de pregătire a reuniunii.

Zinaida Greceanîi a optat pentru participarea mai activă a Parlamentului în activitățile organizate și desfășurate de UIP, precum și lansarea unor proiecte noi de dezvoltare durabilă cu suportul Uniunii Interparlamentare. Președintele Parlamentului a invitat Președintele UIP să viziteze anul viitor Republica Moldova.

UIP a fost fondată în 1889 și promovează de mai bine de un secol democrația reprezentativă, pacea și securitatea internațională, dezvoltarea durabilă, drepturile omului și implicarea femeilor în viața politică.

Cristina Pendea

Urmăreşte telegram
Abonați-vă la canalul nostru
Editorial Investiţiile în clădiri rezidenţiale scad. Ce va urma? Anul 2026 se anunţă a fi unul complicat pentru piaţa construcţiilor şi pentru piaţa imobiliară, iar datele ... Continuare

Sondaj

  • Care e cea mai mare problemă la moment în Republica Moldova?

    View Results

    Loading ... Loading ...