[ X ]
Exclusiv1 Octombrie 2019 09:00

(ACUM UN AN) Flashmob la Parlament

TRIBUNA continuă proiectul în care vă prezentăm evenimentele politice ce au avut loc exact acum un an. De data aceasta vă propunem să vă amintiţi ce s-a întâmplat pe 1 octombrie 2018.

Proces sistat de CC

Curtea Constituțională (CC) a examinat excepția de neconstituționalitate a articolului 8 alin. (1) lit. d) din Legea privind partidele politice nr. 294 din 21 decembrie 2007, ce prevede numărul minim de membri – 4 mii și faptul că membrii trebuie să fie domiciliați în cel puțin jumătate din unitățile administrativ-teritoriale de nivelul al doilea din Republica Moldova, dar nu mai puțin de 120 de membri în fiecare dintre unitățile administrativ-teritoriale menționate. În final, procesul a fost sistat cu paritate de voturi.

Reforma pensiilor – analizată

Reforma pensiilor a fost analizată, în cadrul unei ședințe a clubului de presă al Guvernului, un accent aparte fiind pus pe valorizarea pensiilor pentru 95 mii de pensionari, începând cu 1 octombrie.

Sesizarea socialiştilor 

Deputatul socialist, Vladimir Odnostalco și avocatul Fadei Nagacevschi au depus o sesizare, la Curtea Constituțională, cu privire la problema vaccinării, cerând anularea punctului din lege ce prevede vaccinarea obligatorie, drept cerință la admitere la studii.

Întrevederea Premierului cu echipa Moneyval

Prim-ministrul Pavel Filip a avut o întrevedere cu echipa de evaluare Moneyval din cadrul Comitetului de profil al Consiliului Europei, care venise în RM pentru a  analiza situația în domeniul spălării banilor și finanțării terorismului.

Flashmob la Parlament

În fața Parlamentului a avut loc un flahmob cu privire la activitatea Serviciului Protecție și Pază de Stat (SPPS), mai ales în ceea ce ţinea de deplasarea cortegiilor oficiale ale primelor persoane în stat. Acțiunea a fost organizată de Platforma pentru Cetățenie Activă și Parteneriat pentru Drepturile Omului, dar și de Coaliția Voluntariat.

Candidatul PSRM în circumscripția nr. 25

Partidului Socialiștilor din Republica Moldova (PSRM) și-a prezentat oficial candidatul pentru circumscripția electorală nr. 25 (Chișinău, sectorul Centru – Botanica) la alegerile parlamentare din 24 februarie 2019 – consilierul municipal, Alexandru Odințov.

Un nou proiect social-politic

Un nou proiect social-politic a fost lansat la Chişinău – Mișcarea „Profesionalism și responsabilitate pentru oameni”. Detalii despre acesta au fost făcute publice în cadrul unei conferinţe de presă.

Francis Malige la  Guvern

Proiectele Băncii Europene de Reconstrucție și Dezvoltare (BERD) în RM, aflate în derulare, dar și cele de viitor au fost discutate de Premierul Pavel Filip și directorul executiv al Departamentului Instituții Financiare BERD, Francis Malige.

Grigore Petrenco dat în urmărire națională

Fostul deputat Grigore Petrenco, condamnat la patru ani și șase luni de închisoare cu suspendare, a fost dat în urmărire națională. Decizia a fost luată de către un complet de judecători de la Curtea de Apel Chișinău. Petrenco a calificat decizia drept „o acțiune disperată a regimului”.

Reţinerea lui George Simion

Liderul Acțiunii 2012, unionistul George Simion, a fost reținut de câțiva angajați ai Biroului de Migrație și Azil, în timp ce acesta se pregătea să plece în România. George Simion a primit şi interdicție de intrare pe teritoriul Republicii Moldova, pe un termen de 5 ani.

Eveniment cu participarea Preşedintelui

De Ziua Internațională a Oamenilor în Etate, Președintele Republicii Moldova, Igor Dodon a participat la un eveniment festiv dedicat persoanelor de vârsta a treia, organizat de Fundația de Binefacere a Primei Doamne „Din Suflet”.

Sursa: Almanah politic – 2018 

Urmăreşte telegram
Abonați-vă la canalul nostru
Editorial Investiţiile în clădiri rezidenţiale scad. Ce va urma? Anul 2026 se anunţă a fi unul complicat pentru piaţa construcţiilor şi pentru piaţa imobiliară, iar datele ... Continuare

Sondaj

  • Care e cea mai mare problemă la moment în Republica Moldova?

    View Results

    Loading ... Loading ...