TRIBUNA continuă proiectul în care vă prezentăm evenimentele politice ce au avut loc exact acum un an. De data aceasta vă propunem să vă amintiţi ce s-a întâmplat pe 5 septembrie 2018.
Ion Varta – eliberat din funcţie
Cabinetul de miniștri l-a eliberat din funcție pe Directorul general al Serviciului de Stat de Arhivă, Ion Varta în contextul reformei administraţiei publice centrale.
Raportul Promo-LEX
Asociația Promo-LEX a prezentat un raport preliminar a întrunirilor publice ce au avut loc în luna august, indicând neregulile depistate în acest sens.
Consiliul Republican al PSRM
Partidul Socialiștilor din Republica Moldova (PSRM) a desfăşurat ședința Consiliului Republican, în cadrul căreia a fost pusă în discuție agenda politică a PSRM până la alegerile parlamentare. La şedinţă a participat şi Președintele Republicii Moldova, Igor Dodon, liderul neformal al PSRM.
Declaraţia lui Constantin Codreanu
Deputatul Partidului Mișcarea Populară din România (PMP), Constantin Codreanu, Președinte al Comisiei pentru comunitățile de români din afara granițelor țării, a prezentat în Camera Deputaților o amplă declarație politică privind ultimele evenimente din Republica Moldova.
Flashmob al Mișcării de Rezistență „ACUM”
Mișcarea de Rezistență „ACUM” a organizat un flashmob, în fața Parlamentului, cerând demisia ex-ministrului Muncii, Protecţiei Sociale şi Familiei, deputatului Valentina Buliga, după ce CEDO a condamnat RM pentru internarea forţată la psihiatrie a unui bătrân ce o lovise în cadrul unei întruniri publice.
Sursa: Almanah politic – 2018







