[ X ]
Important3 Septembrie 2019 13:45

Usatîi: Actuala coaliție e ca mariajul dintre girafă și antilopă

Liderul Partidului Nostru, Renato Usatîi susține că, coaliția PSRM-ACUM a făcut o sumedenie de gafe de la accederea la guvernare și continuă să le comită, în timp ce președintele Igor Dodon își întărește pozițiile. Declarația a fost făcută în cadrul unei emisiuni la TVC 21.

După cum informează TRIBUNA, Renato Usatîi l-a citat pe renumitul interpret rus Vladimir Vîsoțki, comparând actuala coaliție cu mariajul dintre două mamifere diferite. „Au început cu stângul și continuă cu stângul. Ceea ce se întâmplă în această coaliție este, cum spunea Vîsoțki, mariajul dintre girafă și antilopă. Iar Dodon face ce vrea el. Își întărește pozițiile”, a declarat Usatîi.

Totodată, el a menționat că mulți din reprezentanții noii guvernări, au studii peste hotare, sunt experți buni, dar nu cunosc realitățile din Moldova. „Nu au idee ce fac. Știu mulți experți care ocupă diferite funcții. Au venit în cămăși albe, absolvenți la Harvard, cu studii impecabile. Dar nu cunosc nimic despre realitățile din Moldova. Pentru ei Moldova e ca programul Tetris – să pui un cub acolo, altul dincolo, să întorci cu picioarele în sus figurile”, consideră liderul Partidului Nostru.

Potrivit lui, în acest context și realizările nu sunt foarte mari.

„Spre exemplu, referindu-mă la activitatea Ministerului de Interne, cea mai mare realizare a fost numirea expertului Rosian Vasiloi în funcția de șef al Poliției de Frontieră. MAI ar fi putut însă face mult mai multe. Spre exemplu, în contextul în care Parlamentul a adoptat declarația privind caracterul de stat capturat al Republicii Moldova, Ministerul Afacerilor Interne putea iniția dosare penale în conformitate cu mai multe articole din Codul penal”, a precizat el.

Totodată, Renato Usatîi a criticat faptul că actuala guvernare nu a făcut nimic pentru a elimina schemele frauduloase la importul energiei electrice, dar a majorat tariful.

Usatîi s-a referit și la recenta tranzacție legată de compania care deține Aeroportul Internațional Chișinău. Potrivit liderului Partidului Nostru, autoritățile puteau foarte ușor pur și simplu să rezilieze contractul de concesiune, mai ales dacă se demonstrează că la modernizarea Aeroportului au fost folosiți bani din miliardul furat din sistemul bancar.

„Pentru faptul că a declarat că Moldova este stat capturat, actuala guvernare era obligată să anuleze contractul de concesiune. Pretențiile față de actuala guvernare țin de faptul că nu a făcut nimic pentru a anula contractul”, a declarat Renato Usatîi.

Amintim că după ce a revenit în Republica Moldova,  Renato Usatîi a anunțat că va susține actuala guvernare, cu condiția să lucreze în interesele cetățenilor și să nu preia schemele corupte ale fostei guvernări.

Cristina Pendea

Urmăreşte telegram
Abonați-vă la canalul nostru
Editorial Dereglementarea – gura de aer pe care o aşteaptă economia naţională Autorităţile sunt în plin proces de perfecţionare a cadrului legislativ şi normativ de reglementare a ... Continuare

Sondaj

  • Care e cea mai mare problemă la moment în Republica Moldova?

    View Results

    Loading ... Loading ...