[ X ]
Alegeri20 August 2019 15:03

CEC a aprobat mai multe decizii cu privire la alegerile parlamentare noi din cele 4 circumscripții

Comisia Electorală Centrală (CEC), astăzi, a aprobat mai multe proiecte de hotărâre cu privire la alegerile parlamentare noi în cele 4 circumscripții, informează TRIBUNA.

În acest fel, a fost susținut unanim proiectul privind stabilirea plafonului general al mijloacelor financiare ce pot fi virate în contul „Destinat grupului/grupurilor de  inițiativă” la alegerile parlamentare noi din 20 octombrie 2019. Astfel, a fost aprobată suma de 69 mii 750 lei pentru fiecare grup de inițiativă.

Totodată, a fost stabilit și aprobat cuantumul creditului fără dobândă acordat concurenților electorali la alegerile parlamentare noi din 20 octombrie 2019. În acest fel, unui partid/bloc îi revine până la 50 mii lei, iar unui candidat independent – până la 10 mii lei.

În același timp, a fost stabilit plafonul general al mijloacelor financiare ce pot fi transferate pe contul „Fond electoral” al  concurentului electoral la alegerile parlamentare noi din 20 octombrie 2019. Astfel, membrii CEC au aprobat transferarea a 2 milioane 2 800 lei pentru fiecare concurent electoral.

Mihaela Conovali

Urmăreşte telegram
Abonați-vă la canalul nostru
Editorial De ce abordarea statului faţă de agricultură trebuie regândită Într-un interviu acordat anterior, eu am menţionat că statul ar trebui să regândească abordarea sa faţă ... Continuare

Sondaj

  • Care e cea mai mare problemă la moment în Republica Moldova?

    View Results

    Loading ... Loading ...