TRIBUNA continuă proiectul de popularizare a politicienilor din RM – „Politicienii Zilei”, în cadrul căruia ne referim la politicienii care s-au născut în ziua respectivă. De data aceasta vă propunem să vă amintiţi de politicienii: Angel Agache, Valentin Chilat, Vasile Ursachi și Vladimir Florea.
Angel Agache s-a născut pe data de 13 august 1976 în orașul Telenești. Din 2009 este deputat în Parlamentul Republicii Moldova. Este licențiat în economie, licențiat în drept și deține titlul de master în management politic. În patru legislaturi a fost membru al Comisiei juridice, numiri și imunități, iar în aceasta este membru al Comisiei mediu și dezvoltare regională. A fost membru al fracțiunii Partidului Liberal Democrat din Moldova până în martie 2017, ulterior – deputat neafiliat, iar din iulie 2017 – deputat democrat.
Valentin Chilat s-a născut pe data de 13 august 1959 în satul Bârnova, raionul Ocnița. Între anii 2001 și 2005 a fost deputat în Parlamentul Republicii Moldova. Este profesor de limba și literatura rusă ca specialitate. A fost membru al Comisiei pentru administrația publică. Membru al fracțiunii parlamentare a Partidului Popular Creștin Democrat din Moldova.
Vasile Ursachi s-a născut pe data de 13 august 1938. Între anii 1990 și 1994 a fost deputat în Parlamentul Republicii Moldova, ales în Circumscripția nr. 350, raionul Fălești. Membru al Comisiei pentru știință și învățământ. A votat Declarația de Independență.
Vladimir Florea s-a născut la data de 13 august 1952 în raionul Basarabeasca. A fost Președinte al Asociației internaționale a transporturilor auto din Moldova; copreședinte – coordonator al Uniunii transportatorilor și drumurilor din RM; vicepreședinte al Confederației Naționale a patronatului din RM. A fost copreședinte – coordonator al Mișcării profesionaliștilor „Speranța – Nadejda”.
Andriana Cheptine







