[ X ]
Breaking news25 Iulie 2019 11:15

Speakerul Greceanîi ar putea să se vadă cu omologul său din China. Detalii!

Președintele Parlamentului Zinaida Greceanîi a primit invitația să participe la Forul economic Euro-Asia, organizat de autoritățile chineze în parteneriat cu Organizația de cooperare Shanghai, ajuns la a 8-a ediție anul acesta.

După cum informează TRIBUNA, potrivit unui comunicat de presă, invitația a fost transmisă de către Zhang Yinghong  Ambasador Extraordinar și Plenipotențiar al Republicii Populare Chineze, la întrevederea de astăzi cu șeful Legislativului.

„De asemenea, a fost discutată posibilitatea întâlnirii dintre Președintele Parlamentului, Zinaida Greceanîi și omologul său din Adunarea Populară Chineză. Forumul economic Euro-Asia este o întrunire de nivel înalt și o platformă importantă de discuții pe subiecte ce vizează tehnologiile informaționale, finanțe, economie, cultură, știință, ecologie etc.”, se spune în comunicat.

Andriana Cheptine  

Urmăreşte telegram
Abonați-vă la canalul nostru
Editorial Cercul se închide: A venit timpul deciziilor de principiu! Ultimele date prezentate public de Premierul Vasile Tofan arată cât de gravă este situaţia legată de ... Continuare

Sondaj

  • Care e cea mai mare problemă la moment în Republica Moldova?

    View Results

    Loading ... Loading ...