[ X ]
Breaking news23 Iulie 2019 15:00

Arapu, Candu și Leancă vor fi audiați de Comisia de investigare a fraudei bancare

Vicepreședintele Parlamentului Republicii Moldova, Alexandru Slusari, Președintele Comisiei de anchetă pentru elucidarea tuturor circumstanțelor devalizării sistemului bancar din Republica Moldova și investigării fraudei bancare, astăzi – în urma audierilor, a comunicat mai multe detalii, informează TRIBUNA.

„Astăzi, am avut următoarea rundă de audieri, ce-i drept nu s-a prezentat Emma Tăbârță. Din spusele dumneaei – se simte rău. Păcat, acum se simte rău întreg sistemul bancar. Îi dorim sănătate, probabil că altă dată o vom audia”, a comunicat Slusari, cu referire la fostul viceguvernator Emma Tăbârță.

În același timp, Slusari a confirmat prezența fostului guvernator al BNM, Dorin Drăguțanu. „S-a prezenat domnul Drăguțanu. Din punctul nostru de vedere, a fost o încercare de a plasa responsabilitatea. Dânsul plasează responsabilitatea pe Guvern, asta e poziția dumnealui”, a declarat Slusari.

Despre următoarea ședință, președintele Comisiei a declarat că, va avea loc joi, la ora 10.

„Este invitat fostul ministru al Finanțelor Anatol Arapu, fostul ministru al Economiei, actual deputat – Andrian Candu, și simplul prim-ministru Iurie Leancă. Probabil că, aici vom încheia audierile”, a precizat Slusari.

„Urmează să analizăm oportunitatea audierii unor persoane care se află în locurile de detenție”, a mai adăugat președintele Comisiei.

Mihaela Conovali

Urmăreşte telegram
Abonați-vă la canalul nostru
Editorial Impactul construcţiilor asupra evoluţiei PIB: tendinţă îngrijorătoare Datele oficiale făcute publice de Biroul Naţional de Statistică privind Produsul Intern Brut în primul ... Continuare

Sondaj

  • Care e cea mai mare problemă la moment în Republica Moldova?

    View Results

    Loading ... Loading ...