[ X ]
Breaking news9 Iulie 2019 16:30

Maia Sandu, după ședința Comisiei pentru Situații Excepționale: „Au fost luate câteva decizii”

Astăzi a avut loc ședința Comisiei pentru Situații Excepționale, după aceasta, Premierul Maia Sandu, în cadrul unor declarații de presă, a spus ce decizii au fost luate, transmite TRIBUNA.

„S-a decis alocarea a 389 817 lei pentru rambursarea cheltuielilor a câtorva instituții publice care au participat la fortificarea digului de protecție în satul Crocmaz, raionul Ștefan Vodă. De asemenea, 99 130 lei vor fi alocate pentru produsele alimentare de care au avut nevoie oamenii, care și-au pierdut locuințele la Otaci. Alte 5 milioane 31 mii de lei vor fi alocate pentru Basarabeasca, unde au avut de pătimit oamenii în urma calamităților naturale”, a spus Maia Sandu.

De asemenea, Premierul a menționat că, Guvernul urmărește situația în țară, mai ales situația de la Otaci.

„Comisia de experți a lucrat pentru evaluarea costurilor locuințelor înainte de accident. Se discută cu locatarii, există și problema ridicării costurilor pe piață, cineva încearcă să profite de nenorocirea oamenilor. Se discută cu cei care fac parte din Comisie și în câteva zile vor fi prețurile exacte. Aproximativ, au fost stabilite prețuri de 212 mii lei pentru apartament cu 2 odăi și 227 mii lei pentru apartament cu 3 odăi”, a mai spus Maia Sandu.

Potrivit Maiei Sandu, o echipă de experți din cadrul UTM fac expertiza celui de-al doilea bloc, iar rezultatele vor fi anunțate în 15 zile.

Cristina Parfeni

Urmăreşte telegram
Abonați-vă la canalul nostru
Editorial Impactul construcţiilor asupra evoluţiei PIB: tendinţă îngrijorătoare Datele oficiale făcute publice de Biroul Naţional de Statistică privind Produsul Intern Brut în primul ... Continuare

Sondaj

  • Care e cea mai mare problemă la moment în Republica Moldova?

    View Results

    Loading ... Loading ...