[ X ]
Breaking news28 Iunie 2019 13:37

Unionistul George Simion a depus o cerere către ministrul Năstase

Unionistul George Simion, declarat indezirabil pe teritoriul Republicii Moldova, a depus o cerere către Ministerul Afacerilor Interne, în atenția Ministrului Andrei Năstase, pentru a anula decizia Biroului Migrație și Azil, transmite TRIBUNA.

„Demersul se referă la anularea deciziei prin care George Simion îi este interzis să intre pe teritoriul Republicii Moldova. Avocatul liderului unionist, Valerian Coval, consideră că examinarea dosarului expulzării lui George Simion nu s-a finisat, iar instanța de fond a încălcat în mod abuziv legea cu privire la regimul străinilor în Republica Moldova: cauza privind contestarea deciziei de declarare a străinului persoană indezirabilă se examinează în termen de 30 de zile calendaristice de la data primirii”, se spune într-un comunicat de presă.

Amintim că, George Simion a fost reţinut pe 1 octombrie de angajaţii Biroului pentru Migraţie şi Azil al Republicii Moldova, în timp ce se pregătea să plece în România. Tot atunci liderul unionist a fost anunţat ca a primit interdicţie de intrare pe teritoriul Republicii Moldova pe termen de 5 ani.

Cristina Pendea

Urmăreşte telegram
Abonați-vă la canalul nostru
Editorial Regiunile fără bani sunt hărți, nu reforme Revin la subiectul regiunilor pentru că, chiar în aceste zile (de weekend pt unii), cineva vrea să ratăm ... Continuare

Sondaj

  • Care e cea mai mare problemă la moment în Republica Moldova?

    View Results

    Loading ... Loading ...