TRIBUNA continuă proiectul în care vă prezentăm evenimentele politice ce au avut loc exact acum un an. De data aceasta vă propunem să vă amintiţi ce s-a întâmplat pe 25 iunie 2018.
Iurie Leancă la București
Viceprim-ministrul pentru Integrare Europeană al Republicii Moldova, Iurie Leancă, a participat la cea de-a V-a Reuniune a Comisiei Interguvernamentală România-Republica Moldova pentru Integrare Europeană, care a avut loc la București.
Oaspeţi importanţi la Preşedinţie
Preşedintele Igor Dodon a avut o întrevedere cu Peter Michalko, Şeful Delegaţiei UE în Republica Moldova, și Julie Stufft, Șeful Adjunct al Misiunii Diplomatice a SUA în RM.
Şedinţă importantă la Moscova
La Moscova a avut loc prima ședință, după acordarea Republicii Moldova statutului de observator, a grupului de lucru privind colaborarea între Comisia economică eurasiatică și Republica Moldova.
Vizita lui Michel Forst
Raportorul special al ONU, Michel Forst, a început prima sa vizită oficială în Republica Moldova, care a avut loc în perioada 25-29 iunie. În prima zi, el a avut o discuţie cu membrii Comisiei drepturile omului și relații interetnice a Parlamentului.
Vizita deputaţilor în Cehia
Deputații din Comisia politică externă și integrare europeană a Parlamentului şi-au început vizita de lucru la Parlamentul Republicii Cehe. Din componența delegației condusă de Președinta Comisiei, Violeta Ivanov, au făcut parte deputații: Vladimir Vitiuc, vicepreședintele Parlamentului, Adrian Lebedinschi și Alexandr Nesterovschi.
Dumitru Moțpan petrecut pe ultimul drum
Fostul Președinte al Parlamentului, Dumitru Moțpan a fost petrecut pe ultimul drum, fiind înmormântat la Cimitirul Central de pe strada Armenească din capitală.
Delegația Parlamentului la sesiunea de vară a APCE
Delegația Parlamentului RM şi-a început participarea la sesiunea de vară a APCE. Reuniunea a avut loc la Bruxelles, în perioada 25-29 iunie 2018. Din componența delegației conduse de vicepreședintele Parlamentului Valeriu Ghilețchi au făcut parte deputații Vlad Batrîncea, Ion Apostol și Inna Șupac.
Delegaţia Parlamentului la sesiunea plenară a AP EURONEST
Delegația Parlamentului Republicii Moldova a participat la cea de-a 7-a sesiune plenară a Adunării Parlamentare EURONEST. Reuniunea a avut loc la Bruxelles, în perioada 25-27 iunie, delegația RM fiind condusă de șeful delegației naționale la AP EURONEST, Marian Lupu.
Întrevederea lui Sergiu Sîrbu cu George Tsereteli şi Roberto Montella
Șeful delegației Parlamentului Republicii Moldova la Adunarea Parlamentară a Organizaţiei pentru Securitate şi Cooperare în Europa (AP OSCE), Sergiu Sîrbu a avut o întrevedere cu președintele AP OSCE, George Tsereteli și secretarul general al AP OSCE, Roberto Montella.
Discuţiile Zinaidei Greceanîi cu cetățenii
Președintele Partidului Socialiștilor din RM, Zinaida Greceanîi a desfășurat un șir de întrevederi cu cetățenii care s-au adresat cu probleme personale.
Decizia CSJ privind alegerile din capitală
Alegerile pentru funcția de primar al capitalei au fost declarate nule și de către Curtea Supremă de Justiție. Instanța națională supremă a decis să mențină deciziile Judecătoriei Chișinău cu sediul Centru și a Curții de Apel Chișinău și a respins validarea mandatului de Primar al municipiului Chișinău a lui Andrei Năstase.
Premierul în SUA
Principalele direcţii de cooperare moldo-americană şi priorităţile dialogului strategic dintre cele două țări au fost discutate la Washington de Prim-ministrul Pavel Filip și Secretarul de Stat al SUA, Mike Pompeo. De asemenea, în cadrul unei mese rotunde cu participarea Premierului, au fost discutate oportunitățile investiționale din Republica Moldova.
Vizita a trei speakeri în SUA
Președintele Parlamentului, Andrian Candu, împreună cu omologii săi din Georgia și Ucraina, au efectuat, în premieră, o vizită trilaterală în SUA, în perioada 25 iunie – 1 iulie, pentru a cere angajament deplin și activ al Statelor Unite în regiune.
Sursa: Almanah politic – 2018







