[ X ]
Breaking news21 Iunie 2019 09:24

Nicolae Popescu – prezentat colectivului de la Externe: „Succesul de politici externe depinde de contextul politicilor interne”

Premierul țării, Maia Sandu, l-a prezentat pe noul ministru al Afacerilor Externe și Integrării Europene, Nicolae Popescu, colectivului ministerului, transmite TRIBUNA.

Maia Sandu a menționat că este bucuroasă că Nicolae Popescu a acceptat să vină în echipa noului Guvern.

„Dvs. știți că în ultimii ani am fost izolați pe plan internațional. Pentru Dvs. nu a fost ușor să promovați interesul țării și cetățenilor. Suntem aici să vă spunem că de astăzi va fi mai ușor să vă faceți lucrul. Vrem să lucrați în interesul cetățenilor, nu a unui partid. Pe Nicu Popescu cred că îl cunoașteți. Îl cunosc mulți oameni din Occident, este cercetător, se pricepe la conflicte înghețate și situații de criză, procesul de integrare europeană. Sunt bucuroasă că domnul Popescu și-a dat acordul să vină în echipa noastră și vreau să vă rog să-l sprijiniți, să-l ajutați, să-l ascultați și el să facă la fel”, a spus Maia Sandu.

La rândul său, Nicolae Popescu a spus că scopul noii conduceri a Ministerului este să deblocheze relațiile cu partenerii externi.

„Cu mulți dintre voi am cooperat foarte bine și fructuos în dosarele ce țin de integrarea europeană câțiva ani în urmă. Îmi pare bine să revin în acest colectiv. Fără voi nu vom putea face acest pas. Succesul de politici externe depinde de contextul politicilor interne și aici Dvs. știți cât e de complicat la cât blocaj ați avut cu țările vecine și nu numai. Prioritatea noastră sau, mai bine-zis, ghidul nostru, va fi Acordul de Asociere și tot ce scrie în acesta, ce ține de competențele noastre și nu numai. Avem nevoie de un Minister unit, profesionist, puternic, respectat și apolitic”, a spus Nicu Popescu.

Cristina Parfeni 

 

Urmăreşte telegram
Abonați-vă la canalul nostru
Editorial De ce abordarea statului faţă de agricultură trebuie regândită Într-un interviu acordat anterior, eu am menţionat că statul ar trebui să regândească abordarea sa faţă ... Continuare

Sondaj

  • Care e cea mai mare problemă la moment în Republica Moldova?

    View Results

    Loading ... Loading ...