[ X ]
Breaking news15 Iunie 2019 08:50

Silvia Radu: Sunt onorată că am avut posibilitatea să ocup funcția înaltă în stat de Ministră a Sănătății, Muncii și Protecției Sociale 

Ex-ministra Sănătății, Muncii și Protecției Sociale, Silvia Radu, a mulțumit colegilor care i-au fost alături în timpul exercitării mandatului de ministru, transmite TRIBUNA.

Silvia Radu menționează că a fost onorată să ocupe această funcție.

„Dragi prieteni, vreau să vă comunic că sunt onorată că am avut posibilitatea să ocup funcția înaltă în stat de Ministră a Sănătății, Muncii și Protecției Sociale pentru a putea să-mi servesc țara. Alături de colegi, împreună, am făcut tot ce ne-a stat în putință pentru a transforma lucrurile spre bine.  În fața drapelului de stat am depus jurământul să respect legile țării și să apar interesele cetățenilor, lucru care l-am respectat cu strictețe. Le mulțumesc tuturor care au fost alături necondiționat și m-au susținut în tot acest timp. Și-mi doresc ca țara noastră să meargă pe calea prosperării într-un stat de drept spre binele viitoarelor generații”, se spune în mesajul Silviei Radu.

Cristina Parfeni

Urmăreşte telegram
Abonați-vă la canalul nostru
Editorial Investiţiile în clădiri rezidenţiale scad. Ce va urma? Anul 2026 se anunţă a fi unul complicat pentru piaţa construcţiilor şi pentru piaţa imobiliară, iar datele ... Continuare

Sondaj

  • Care e cea mai mare problemă la moment în Republica Moldova?

    View Results

    Loading ... Loading ...