[ X ]
Important5 Iunie 2019 11:00

Un deputat ACUM pune punctele pe „i” și spune de ce-și doresc funcția de Speaker pe o perioadă scurtă de timp!

Deputatul din partea Blocului ACUM, Alexandru Slusari, susține că, în spațiul public a fost lansată o „minciună crasă” despre poziția lor în cadrul negocierilor cu socialiștii, precum că Blocul ACUM pretinde la două funcții.

După cum informează TRIBUNA, într-o postare pe o rețea de socializare, Alexandru Slusari a catalogat această informație ca un fals.

„Țara are nevoie de președintele Parlamentului de la ACUM ca garanția aprobării actelor legislative importante pentru prima lovitura împotriva acestui regim. Cert este că fracțiunile noastre SUNT GATA să voteze pentru speakerul de la PSRM DUPĂ votarea, promulgarea și publicarea primului pachet antioligarhic. Imediat după asta președintele Parlamentului își depune DEMISIA. Vom avea speakerul pentru maximum 2 zile. Politico-matematic noi în permanență suntem controlați de socialiști și nu există nici măcar teoretic șansele devierii noastre. La fel de cert este faptul că Andrei Năstase n-a insistat și nu insistă asupra propriei candidaturii pentru funcția de Președinte al Parlamentului, deși aceasta persoana este cea mai bună garanția pentru socialiști. Pagina PD nu a existat niciodată în cartea politică a blocului ACUM. Plus este practic imposibil de imaginat că după votarea lui Năstase Plahotniuc poate accepta ceva alianțe cu blocul ACUM cu așa speaker”, a precizat deputatul.

Potrivit lui Slusari, ei nu au primit răspuns de la PSRM de ce nu este posibil ca Blocul ACUM să dețină pe perioada foarte-foarte scurtă funcția de speaker.

„Ar fi un gest concludent, care ar demonstra determinarea PSRM pentru lupta reală cu mafia și ar aduce primul gram de încredere în relațiile noastre. Considerăm că blocul ACUM are dreptul să fie mult mai suspicios față de PSRM. Evitarea alegerilor anticipate și pornirea luptei contra mafiei în Parlament depind acum de caracterul PSRM. Încă nu este târziu”, a mai scris Slusari.

Andriana Cheptine

Urmăreşte telegram
Abonați-vă la canalul nostru
Editorial Dereglementarea – gura de aer pe care o aşteaptă economia naţională Autorităţile sunt în plin proces de perfecţionare a cadrului legislativ şi normativ de reglementare a ... Continuare

Sondaj

  • Care e cea mai mare problemă la moment în Republica Moldova?

    View Results

    Loading ... Loading ...