De-a lungul anilor am tot văzut funcționari decorați cu ordine și medalii, și menționați cu tot felul de diplome. Pentru că ne-au servit, au muncit dedicat, iar unii precum că s-au sacrificat pentru noi. Dar știm că nu suntem perfecți. 

De ce nu vedem trimestrial listele celor sancționați pentru nereușite? Observând cum stau lucrurile în Moldova numărul celor sancționați ar trebui să fie mai mare decât al celor decorați.

Dacă nu apăreau Drumuri Bune și Prima Casă atunci reforma Guvernului rămânea cel mai mare proiect național din ultimii ani. Ca temă de comunicare.

Reformarea, modernizarea, optimizarea sunt termeni frumoși – mângâie urechile oamenilor și prind bine la imaginea celor care le anunță. Despre modernizare și tehnologizare trebuie de vorbit des și insistent. Dar, dacă vorbele nu ajung să fie confirmate prin rezultate, vine efectul invers celui așteptat. Se pare că unii politicieni sunt niște naivi maturi, care nu fac diferența între vorbă și acțiune.

Inițiativa de reformare trebuia să fie urmată de definirea detaliată a obiectivelor și elaborarea planului de acțiuni. Printre altele, un plan de acțiuni trebuie să prevadă puncte de control intermediar și metrici pentru măsurarea progresului. Planul trebuie să conțină lista de pericole, care amenință evoluția reformei și modalități de gestionare a pericolelor. Reieșind din complexitatea sarcinilor prevăzute în planul de acțiuni sunt clarificate competențele persoanelor, care ar putea gestiona și realiza proiectul și este apreciat bugetul necesar.

În faza următoare sunt identificate persoanele potrivite, cărora li se oferă mandatul necesar. Acei manageri de proiect ar trebui să aibă un mandat foarte puternic ca să poată învinge interesele instituționale. Uneori acei manageri trebuie să poată înfrunta rezistența unor miniștri, când asta o cer obiectivele reformei.

Mai sunt multe detalii importante, determinante pentru eficiența reformei, despre care nu am auzit nimic. Asta mă face să cred că reforma a fost vorbă, nu și acțiune.

Ah, da. Am auzit în mai multe rânduri despre satisfacția unor reformatori, care neobosit insistau că reforma este un succes incontestabil. Iar ca oamenilor să nu le rămână timp pentru îndoieli, bombardau cu cifre despre reduceri, creșteri și sporiri.

Chiar au reușit să stoarcă „o vorbă bună” din unii reprezentanți ai business-ului.
Întrebare pentru cei care simulează reformele: Dacă credeți că simularea tratamentului însănătoșește pacientul, atunci de ce nu lichidați Ministerul Sănătății, CNAM, Agenția medicamentului şi zecile de spitale? La ce mai cumpărăm medicamente și echipamente? Cu simularea rezolvăm orice boală!

Fluxul de informație triumfalistă debitat de reformatori e atât „îmbibat cu pozitiv” încât, pe alocuri, se creează impresia că ei vorbesc despre altă țară.

Iată numai câteva din confuzii. Dacă Guvernul și instituțiile publice au fost optimizate, înseamnă că numărul pozițiilor a fost redus, nu și numărul sarcinilor.
Asta înseamnă că pe fiecare funcționar cade un număr mai mare de sarcini.
Înseamnă că (deja) avem completate instituțiile publice cu experți energici și hotărați, pe care nimic și nimeni nu-i poate opri în realizarea misiunii.
Au rezolvat reformatorii problema asta?

Despre o organizare mai bună. Ca și până la reformă, pe site-urile ministerelor lipsesc planurile de acțiuni pe minister și subdiviziuni cu menționarea responsabililor. Comunitatea nu cunoaște care-s prioritățile autorităților, ce acțiuni și când își propun să întreprindă și care-s efectele așteptate. Când nu se cunoaşte prioritățile mandatului unui ministru, comunitatea nu știe ce să aștepte de la el.

Miniștrii fac ceea ce reuşesc și prezintă realizări. Comunitatea îi ascultă și e oarecum zăpăcită pentru că realizările lor nu sunt ceea ce așteaptă de la dânșii. Miniștrii acționează de parcă nu-s parte a comunității. Asta explică faptul că miniștrii, de obicei, sunt mulțumiți de mandatele lor. Iar oamenii, de obicei, nu sunt mulțumiți de activitatea miniștrilor.

Efecte sau totuși urmări? Am discutat cu șeful unei agenții reformate. Agenția a primit sarcini cosmice, un personal redus și salarii de circa 5000 lei. Simțiți ce potențial imens au ascuns reformatorii în agenția respectivă? La ce s-au gândit cei care au aprobat structura? Cât e de greu să intuiești ce oameni poți atrage la o funcție plătită cu 5000 lei și ce rezultate vor aduce? Vorba ceea: cât plătești, atât primești.

De 28 de ani tot creăm și reformăm structuri. Reformatorii noi îi acuză de incompetență pe cei care au fost până la ei. Pe acuzații și auto-laudă se consumă mai tot timpul. Nu rămâne timp pentru lucru. Pentru analiză și planificare. Nu ai plan, nu ai criterii de măsurare a progresului, nu e nicio piedică să crezi că ai muncit bine. Rămâne să convingi comunitatea că eşti cel mai bun.

„Nu știu ce nu avem, dar era bine să fie”. NT. Am pornit de la perfecțiune.
A simula guvernarea perfectă e mult mai simplu decât a simula mulțumirea sinceră. E greu să emani fericire când tinerii pleacă din țară. Și când în localitățile unde mai ieri trăiau 15000 de oameni, azi la vot abia de ajung 3000. Moldova de azi a moștenit o mulțime de probleme, care au fost lăsate de la o guvernare la alta.
Guvernanții au știut să implice societatea în conflictele lor personale.
Nu ne-au învățat să muncim concentrat ca să ieșim din noroi. Ne-au făcut să aruncăm cu noroi unii în alții.

Încă de la școală știm că nimeni nu e perfect. Dragi guvernanţi, lăsați simulările.
Apucaţi-vă de lucru. Prioritizaţi nu așa cum vă vine, ci așa cum trebuie. Planificați acțiunile și faceți planurile publice. Investiţi în oameni care pot învăța și vor să muncească – nu în cei care vă arată fidelitate câinească. Și atunci comunitatea nu va fi nevoită să simuleze mulţumirea de guvernare.

Vitalie Dragancea