[ X ]
Breaking news28 Mai 2019 15:48

Activistul Mihail Bagas a aderat la un partid și a fost ales într-o funcție de conducere. Detalii!  

Activistul civic și reprezentantul diasporei ucrainene din Republica Moldova, Mihail Bargas, a fost ales vicepreședinte al Partidului Acțiunea Democratică (PAD). 

După cum informează TRIBUNA, potrivit unui comunicat de presă, numirea a fost propusă de către liderul PAD, Mihai Godea, și a fost votată în unanimitate de către Consiliul Politic Național.

„Promovăm un proiect unionist responsabil, o unire care să consolideze întreaga societate basarabeană, cu minoritățile noastre, cu elitele noastre, cu moștenirea noastră istorică. Mihail este un reprezentant remarcabil al diasporei ucrainene din Republica Moldova, un activist civic cu impact care va aduce un aport de valoare consistentă în echipa PAD și în proiectul unionist”, a declarat în context liderul PAD.

În aceeași ședință, CPN al PAD a desemnat echipa responsabilă pentru  alegerile locale care, potrivit legii trebuie să se desfășoare în acest an.

Astfel, Prim-vicepreședintele PAD, Viorel Savva, va conduce campania electorală și va conduce o echipă formată cu experiență  în dezvoltare urbană și rurală, activiști civici și experți în comunicare publică.

Potrivit PAD, cooptarea noilor membri se înscrie în efortul asumat al formațiunii de a consolida polul-unionist și pro-românesc din Republica Moldova.

De menționat că, prin Rezoluția Congresului al II-lea Extraordinar, Partidul Acțiunea Democratică (PAD) și-a asumat accelerarea Unirii cu România, crearea și consultarea publică a unei strategii de Re-Unire și promovarea fuzionării tuturor forțelor politice unioniste într-un singur partid.

Andriana Cheptine

Alte știri la rubrica
Urmăreşte telegram
Abonați-vă la canalul nostru
Editorial Piaţa construcţiilor în UE în 2026: evoluţie moderată şi prognoze prudente  În timp ce piaţa construcţiilor din Republica Moldova, în primul semestru al anului curent, a intrat ... Continuare

Sondaj

  • Care e cea mai mare problemă la moment în Republica Moldova?

    View Results

    Loading ... Loading ...