Președintele Partidului Acțiunea Democrată (PAD), Mihai Godea, susține că, formațiunea, pe care o conduce, își dorește ca toate forțele politice, implicate în procesul de consolidare a polului politic unionist, să fuzioneze deplin și irevocabil într-o singură entitate politică, într-un singur partid unionist. Despre aceasta Mihai Godea a declarat în cadrul unui interviu pentru TRIBUNA.
Astfel, fiind întrebat dacă înseamnă aceasta că majoritatea liderilor acestor formațiuni vor rămâne fără funcția de președinte de partid, Mihai Godea a confirmat.
„Desigur. Noi optăm pentru ca toți președinții de partide să renunțe la această funcție, iar noua formațiune să fie condusă de un lider care nu a ocupat această poziție în formațiunile fondatoare. Înainte să cerem sacrificii și eforturi de la cetățeni, hai să facem noi primul sacrificiu: să punem pe masă ștampilele și funcțiile de președinți de partid, organigramele noastre interne, conturile, și să începem crearea Partidului Unionist, care va duce Basarabia acasă. Bunicii noștri au riscat cu viața lor și a copiilor lor pentru idealul românesc. Noi oare nu putem ceda măcar ceva funcții, titluri și orgolii?”, a precizat Godea.
Notă: Varianta integrală a interviului o puteți citi pe parcursul zilei de mîine.
Cristina Pendea







