Ex-Preşedintele României, Traian Băsescu, Preşedinte de onoare al Partidului Unităţii Naţionale (PUN) vine duminică la Chişinău, împreună cu echipa PMP, pentru a se lansa în campania de alegeri europarlamentare. Despre aceasta a comunicat pentru TRIBUNA unul din fruntaşii PUN, Ana Guţu.
Potrivit ei, „Președintele de onoare al PUN vine să le explice românilor din Republica Moldova care vor fi prioritățile europarlamentarilor PMP odată ajunși la Bruxelles”. „Să nu uităm că Partidul Mișcarea Populară este unicul partid politic din România care pledează ferm pentru unirea Republicii Moldova cu România. Traian Băsescu vine să împărtășească viziunile sale asupra Uniunii Europene și să convingă alegătorii din RM care au cetățenie română să voteze echipa PMP în frunte cu Traian Băsescu. Consider că Băsescu este unicul lider politic din spațiul românesc, capabil să abordeze în complexitate problemele românilor de pe ambele maluri ale Prutului în contextul european”, a declarat ea.
Ana Guţu a spus că vizita lui Traian Băsescu nu are nicio legătură cu situația politică din RM creată după alegerile parlamentare din 24 februarie curent. „Dar, cu siguranță, în cadrul conferinței de presă care va urma după evenimentul de lansare a Partidului Mișcarea Populară în campania pentru europarlamentare domnul Băsescu va răspunde la toate întrebările jurnaliștilor, inclusiv cele ce țin de situația politică actuală din RM”, a declarat ea.
Mihaela Grosu







