Cunoscutul analist politic, Igor Volnițchi crede că, cel târziu, până la Paști vom avea o claritate, în ceea ce ține blocajul postelectoral. Despre aceasta el a declarat într-un interviu pentru europalibera.org, fiind întrebat: „Cât timp, vor mai dura aceste discuții, după care pare să nu existe nimic? Cât timp mai au la dispoziție partidele?”.
„Dincolo de termenul de care vorbeam mai devreme, eu cred că, cel târziu, până la Paști vom avea o claritate. Partidele antrenate în aceste discuții, negocieri postelectorale, șeful statului, ei nu-și pot permite la nesfârșit să țină conservată această stare de incertitudine politică și fie până la sărbătorile de Paști vom avea o certitudine, o claritate oarecare vizavi de cine guvernează țara în continuare și în ce formulă, fie va fi clar că ne îndreptăm spre anticipate”, a precizat Volnițchi.
Andriana Cheptine







