În cadrul unei analize politice, Dumitru Spătaru examinează cum ar putea evolua în continuare relaţiile RM cu ţările vecine şi cu marile puteri ale lumii, un accent aparte fiind pus pe relaţiile moldo-comunitare.
„Acestea s-ar fi putut îmbunătăţi, dacă la guvernare ar fi ajuns, într-o formă sau alta, actuala opoziţie pro-europeană, reprezentată în Parlament de blocul ACUM. PAS şi PDA, componentele blocului ACUM, sunt membre ale celei mai mari familii politice europene – Partidul Popular European şi aceasta s-ar fi expus şi asupra relaţiilor moldo-comunitare dacă aceste două formaţiuni ar fi acces la putere. La această etapă este aproape sigur că, într-o formă sau alta, PDM va rămânea la guvernare. Dat fiind istoricul relaţiilor PDM cu factorii de decizie europeni, putem deduce că relaţiile moldo-comunitare, chiar dacă uşor se vor „încălzi”, oricum vor rămânea încordate, fiind marcate de suspiciunea cu care Bruxelles-ul şi Strasbourg-ul vor continua să trateze PDM. Cel mai probabil, relaţia va fi una tehnică, bazată pe principiul: Voi vă respectaţi angajamentele ce reies din implementarea Acordului de Asociere RM-UE, noi vă oferim ceea ce se cuvine, dar fără mare prietenie. Posibile schimbări în relaţia moldo-comunitară pot interveni numai dacă structurile decizionale ale UE vor suferi schimbări radicale (ca şi componenţă) după alegerile în Parlamentul European din luna mai. Însă, acest lucru e prea puţin probabil”, notează sursa.
Notă: Varianta integrală a analizei politice poate fi accesată la acest link.
Cristina Pendea







