[ X ]
Important8 Februarie 2019 07:00

Un actual ministru – candidat la funcția de deputat, deschide parantezele despre plecarea din Executiv în Legislativ!

Ministrul degrevat al Agriculturii, Dezvoltării Regionale și Mediului, Nicolae Ciubuc, candidat la funcția de deputat în Parlamentul Republicii Moldova, nu va regreta plecarea din Executiv în Legislativ. Despre aceasta el a declarat în cadrul unui interviu acordat în publicația periodică a PDM.

După cum informează TRIBUNA, la întrebarea „Aveți șanse foarte mari să schimbați mandatul de ministru pe cel de deputat. Nu veți regreta plecare din fruntea unui minister atât de important?”, Nicolae Ciubuc a răspuns: „categoric nu”.

„Am experiență de creație legislativă în cadrul ministerului. Am lucrat mult la pregătirea celor mai importante proiecte de legi. Sunt co-autor al Legii cu privire la subvenționarea producătorilor agricoli și al Legii cu privire la producători. O realizare cu care mă mândresc este crearea sistemului de asigurări în agricultură. Aici suntem doar la început, însă am ambiția să aduc asigurările pentru agricultori la standardele europene. Nu mai puțin important este lansarea Programului de susținere a tinerilor și femeilor care inițiază afaceri în agricultură. În Parlament, mă voi ocupa de problemele agriculturii, dezvoltării regionale și mediului. Voi insista să finalizăm cadrul legal pentru crearea managementului modern de deșeuri, o problemă care numai poate fi amânată. Cred că legislativul oferă posibilități și mai mari să facem lucruri bune pentru oameni și pentru ramura căreia m-am consacrat”, a punctat Ciubuc.

Andriana Cheptine 

Urmăreşte telegram
Abonați-vă la canalul nostru
Editorial Dereglementarea – gura de aer pe care o aşteaptă economia naţională Autorităţile sunt în plin proces de perfecţionare a cadrului legislativ şi normativ de reglementare a ... Continuare

Sondaj

  • Care e cea mai mare problemă la moment în Republica Moldova?

    View Results

    Loading ... Loading ...